Agonizând, iubire, şi-n mormânt - Marina Ţvetaeva

Agonizând, iubire, şi-n mormânt,
M-oi minuna, m-oi zbate, da-voi glas.
O, draga mea! Sub valuri de pământ
Ori de zăpezi, eu nu-ţi zic bun rămas.

Doar nu am aste aripi minunate
Să port pe suflet tonele de lut!
Eu cimitirul n-am să-l umplu, poate,
Cu alt orb, descărnat, şi surd, şi mut.

Nu! Mâinile şi trupu-mi scot, deodată,
Din vălul tău – şi-s iar în viaţă-ntoarsă…
Fugi, moarte!... Şi pe mii de verste, iată,
Topită-i neaua – şi-i pădurea arsă.

Iar dac-or fi aripa să-mi adune,
Genunchii, umerii, în cimitir,
E ca – râzând peste putreziciune –
În versuri să renasc şi-n trandafir.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Marina Ţvetaeva



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.