Echinox - Magda Isanos

Acum cea mai înaltã zi
a echinoxului se trezi.
Aur era și miere-n toate cele;
pe fundul florilor grele
adormeau bondarii, albinele,
arborii își uitau rãdãcinile,
clãtinându-se-n ceru-nsorit
și-n apele c-un suflet liniștit.

Nu se ridică dimineață din vãi
ceață primãverii dintãi.
Lumina biruise-n mii de feluri;
în spic, în maci și-n bobul de nectar
erau atinse minunate țeluri,
și umbră nu cãdea pe minutar.

Câteodatã, paseri obosite
de-o lungã zi
adormeau printre frunze-aurite.
Puteam auzi
clopote de la mari depãrtãri...
Albastre flori și proaspete mirãri
nu mai creșteau în lume nicãieri.

În lac, fugeau undele circulare,
zburau pãpãdii ușoare -
și totul cunoștea acuma cea
mai naltã culme pân-a nu cãdea
spre toamnã și-amurgire...

S-alegeau semințele sub coaja subțire
și încã verde-a fructelor. Apoi
despletitele ploi
strãbãteau ținutul dansând
în sunetul tobelor și timbalelor;
era vremea taclalelor
lângã vetrele bine-aburind...

Ci pururi înãuntrul nostru trãiau
zilele-acelea de varã; sunau
clopotele, lumina, mierea și aurul.
Sfântul Gheorghe ucide în icoanã balaurul,
și noi ne gândeam:
iarnă la fel va fi ucisã. Beam
vinul plin de soare și închinam
pentru morți, pentru Lari și Mani.
Cel puțin de n-ar trece pe râu-nghețat dușmani,
de-ar ploua la vreme...
Și-ascultam cum geme
furtuna!
Femeile se ridicau-atunci câte una
și stingeau lumânãrile.
Doamne, fii în inimile noastre
și la toate întrãrile.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Magda Isanos



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.