Lumina

Autor:intel1anima


Adăugat de: intel1anima

duminică, 10 februarie 2019

Viermele luminii roade, roade talpa lumii,
întuneric, umbre hămesit deșiră.
Atârnă pretutindeni imense zdrențe negre,
încât pare că moartea ne flutură sardonic steaguri
de hău și neființă.
Prea deprinși cu suferința, cu durerea,
singuri, înspăimântor de singuri,
cu obscură teamă-n suflet,
strigătul nostru de disperare este strigătul mut al lui Munch.
Strecurându-ne printre înșelătoarele goluri ale existenței
- oglinzi deformatoare, multiplicate la infinit,
lacrima ne pare ocean amar
ce ne sufocă, ne înghite.

Prea deprinși cu suferința, cu durerea,
ca o mască
insinuată profund în firea noastră,
orbecăim prin somnul lumii,
și nu vedem cum,
din crisalida de lumină
hrănită cu-ntuneric,
cresc aripi
ce înalță arca noastră eșuată
spre Dumnezeu.


vezi mai multe poezii de: intel1anima


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CLXXVIII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.