Olarii - Lucian Blaga

De veacuri ei îşi au aci lăcaşul, de la începutul
cel dintâi, groteşti şi tâmpi, guşaţii fără grai.
Olari ei sunt, sortiţi să-nmoaie şi să coacă lutul.

Ca nişte zmei întârziaţi şi blânzi
cu feţe prelungite în cimpoaie,
arhaici inşi, îşi poartă pe sub plai
un vis fragil prin zilele greoaie.

Se-nvârte roata, sfârâind, în orice casă.
De faţă sunt, în inimă, tiparele bătrâne.
Trudescu-se ca-n somn olarii, şi mocnesc lângă cuptoare.
Numai arar sunt cercetaţi
de vreo lumină şi de zâne.

În văile sublimelor recolte
nu este sat cu duhuri mai încete,
dar nici alt sat în care să se ardă
ulcioare mai frumoase şi mai zvelte,
cu mijlocul de păcătoase sfinte fete.

Adăugat de: Popescu Nicoleta

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.