Andante - Lucian Blaga

Purtăm încă în noi, fără izbândă, visuri,
cu libertăți imaginare ne-ngânăm.
Mai stau de pază ca în flăcări, stau ca săbii
severii plopi pe lângă drumul ce-l umblăm.

Să evadăm din cuviință și din pravili -
îndeamnă câteodat* din inimă un glas,
și din caverna sa, cu grai de-argint, un greier
îndeamnă zi cu zi și ceas cu ceas.

Pe deal, într-o podgorie stropită vânăt,
te-aș duce uneori, să ne lovim de soare.
Să ne întâmpine o piersică pe creangă
ca un păcat de aur, toamna, pe dogoare.

Se-ntâmplă, pentru ochii tăi (ochi de pădure),
să-nchipui uneori o vânătoare - vis.
Într-un noian de frunze roșii, de odihnă,
gândesc să-ți pun sub cap un iepure ucis.

Chemări de corn și goane pe la vaduri,
din ceas de zori și până-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre văi, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbăticiuni.

Dar totdeauna, iar și iar, ca săbii plopii
se-mpotrivesc. Suntem învinșii fără lupte
în dureroasa urbe, umbre printre umbre -
de vânători uităm, de soare și de frunze.

(1951)

Adăugat de: Georgebrancu

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.