Lucia - poeziile altor autori



Distribuie aceste poezii:

  • Sufletul lui căzut - Ioan Flora

    Dimineaţa, aburi suiau printre licori de brad,
    sugerând o nouă ordine.
    Aceeaşi ninsoare se schiţă în lucruri
    şi mai deoparte, un întreg anotimp

  • Pelionul peste Ossa - Ioan Flora

    Cum mâna omenească
    atinge pământul neîmplinit încă,
    întinsele tale grădini
    schimbă mersul firesc al lucrurilor

  • Înspre dimineaţă, corectând - Ioan Flora

    Mă simt vinovat faţă de clipa asta plină:
    aş fi vrut să nu o fi scris vreodată.
    Şi totuşi, o stare de spirit se face prezentă
    ca o violenţă de început de lume.

  • Linişte interioară - Ioan Flora

    Privesc soarele cum apune într-un început de linie.
    Totul parcă se schimbă în sevă. Frunzele
    păşesc mai sfios şi mai lent.
    Nervurile se îngustează, simţi cum te poţi prăbuşi

  • În chip de baladă - Ioan Flora

    Ridicarăm trunchiuri aducerilor-aminte,
    cenuşiul în îndrăzneala lui îndepărtându-l.
    Se înălţase marea şi rămase neclintită
    şi se limpezi glasul privighetorii.

  • Aături - Ioan Flora

    De aici se poate vedea foarte bine:
    discret de tot ard aripile ei. O flacără
    şerpuieşte printre degete,
    mai greu decât frumuseţea.

  • În jurul propriului tău univers - Ioan Flora

    Ce singur poţi rămâne în interiorul unui cuvânt.
    Găoacea lui gălbuie te apasă şi te măsoară
    şi vezi trecând anotimpuri
    în urma ta vezi

  • Laudă dintotdeauna - Ioan Flora

    Îmbătrânirăm alături şi încă nu se făcu toamnă.
    Şi încă ni se pare că deasupra sângelui
    bate o rană.
    Nimic nu s-a întâmplat de mult.

  • VI - Ioan Flora

    Numai tu stăteai pe gard şi aşteptai călăreţul în timp ce credincioşii se spălau pe faţă şi căutau să intre. Acolo unde sfinţii au chip de cărbune.
    Asudată fruntea ne spune cântecele celui plecat şi treptele rămân ude şi usturătoare.
    Dezamăgirea te duce în acest ţinut unde s-a iubit şi apa râvneşte cupe mari, lucitoare ca mărul din grădina de aur. Încredere să ai în cei care trag clopotele de dimineaţă şi până seara. Ei ţin ochii mereu închişi şi astfel privesc necuprinsul dinlăuntru. Schiţează zâmbetul, când trist, când mai trist şi nu e nimeni să înţeleg împotrivirea aproapelui.
    Ci tu, departe de oameni şi singuratic, o vale ţi-ai durat şi te-a durut urechea de strigăt; strigătul a intrat înăuntru, născut, să se cunoască.

  • V - Ioan Flora

    Te uită la cei sfâşiaţi de neodihnă. Asculte urechea copiii cum între două corturi se cufundă. Apropiete de stearpă
    fântâna ce alături, precum cea mai tânără dintre femei boceşte şi obosit, n-ai să poţi să adormi.
    Ochii vor rupe tari rotocoale de fum, înecaţii vor fi alături de tine, chemările vor împietri şi vei căuta să afli cum, ciuntă, luna se topeşte în pieptul micilor creaturi. Şi turme aprinse vor trece prin faţa ta precum umbra tăiată fără zgomot.
    Neţărmurit te întinzi peste rănile din lucruri. Vecin al sângelui, plânsul pe arşiţă ascultă-l şi coboară printre aceste mâini – crengi învineţite de vânt.