Un trandafir în nisip - Leo Butnaru

Tu – acum foarte mulţi ani... Păşeşte
grăbită pe stradă şi
sănii tăi tineri se îndepărtează unul de altul
pe orizontală... Azi
mă gândeam abătut la eterna moară care
sub pietre de munţi macină scrâsnit
nisip pentru pustiuri şi
într-un gest oarecum inconştient
în amintirea ta în
nisipul reavăn al plajei am prins a îngropa
un trandafir de purpur (o inimă
ar fi fost totuşi prea mult...)
şi parcă
te aud nedumerindu-te: „O inimă
ţi s-ar fi părut prea mult?
Cum se poate?!” – de data aceasta
convingându-mă definitiv că femeia doar
dragoste îţi poate da
şi nicidecum dreptate.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Leo Butnaru



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.