Lacrimal hamulus

Autor:Maria Mitea


Adăugat de: mmitea

miercuri, 07 aprilie 2021

întorși de pe nicăieri
ne destrămăm metehnele-n fragmente de fulgere,
declonăm organele, celulele, moleculele
distrugem orice origine de replicare,
-în lipsă de corpuri
distingem traiectoria prin puterea cerescului,

***

peticiți de suferințe stângace
atingem lumina albă din pleoapele arse de soare
- morminte îmbrăcate în roz,
săpături oculare, piramide-n orbite
ce-adună lacrima singurătății fecunde,

***

inocența meditației oscilează,
pune aerul în mișcare,
ne poartă tremurul, clipocitul, (smiorcăitul)
ne duce prin sfințenia tăcerii și urletul din fiară,
la gândul că am putea opri viața-n orbite
(și măcar pentru o clipă)
voluptatea din lacrimi
osifică durerea într-un cârlig lacrimal,

***

stăm așa spânzurați, plesniți de încruntare
până când nebunia erosului ne reabilitează
bucuria de-a muri într-un tot,

(chiar și atunci când ne întoarcem de pe nicăieri, or renaștem din ruine)

. |


vezi mai multe poezii de: mmitea


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCLXXXVII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.