La Dunele Indiana

Autor:Marin Mihalache


Adăugat de: marin.mihalache

sâmbătă, 31 august 2019

LA DUNELE INDIANA

Soarele ochi luminos de cristal
Se topise și curgea ca aurul
Din cuptoarele dunelor de nisip
La ţărmurile lacului la Indiana.

Flăcările de foc îşi întinseseră
Degetele pârjolind ierburile
Pe pieptul asudat al colinelor
Până când dunele s-au prefăcut
În cristale lucii şi transparente
Din care umbra se evaporase.

Palmieri solitari răsăriți
Pe cuptoarele fierbinți ale dunei
Visau revărsări de ploaie
Din brizele pâclelor alburii
Așteptau apusul de soare
Să-și poată întinde gâtlejul
Prelungit al umbrelor lor
Ca girafele amețite de sete
Să soarbă din lacrimile
Sălcii ale marilor lacuri
Ochi albaștri ai preieriei.

Şi în avatarurile închipuirilor
În somn toropit de căldură
Un copil visa oaze ȋn deșert
Șerpi însetați căutând aerul
Printre flăcările încolăcite
Demonice iele dansând
Desculțe pe nisipul fierbinte.

Până când peste dune seara
S-a prăbușit toropită de căldură
Trandafir de umbră înflorind
Pe rana sângerată a amurgului.

Stârnită de amețeala zădufului
Pe coamele înspumate și tulburi
Ale valurilor rostogolite la mal
Se agita să vină la dune furtuna.


vezi mai multe poezii de: marin.mihalache


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Vara
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.