Sacontala - ACTUL VI - Kalidasa

ACTUL VI

(Pe drum se văd venind un pescar si două fete)

PESCARUL
Ce vreţi? De-atâta vreme eu n-am spus nimărui,
Ş-acum să-mi umble gura?

PRIAMVADA
Nici asta nu ne-o spui?
Şi noi ţi-am spus pe cale de ce-am ştiut de toate.

PESCARUL
Da, voi. La voi e alta.

ANUSUIA
Ştii mare lucru, poate?

PESCARUL
Ştiu eu ce ştiu. Dar uite, stau locului în drum,
Nu-mi văd de trebi. În urmă, ştiţi ce? Ţineţi de-acum
Aminte că tăcerea e cea mai scumpă haină.
La curţi pe mii de oameni îi birui cu o taină!
Să ne vedem cu bine, drăguţe, şi s-avem
Noroc! (Pleacă în dreapta)

ANUSUIA
Să umbli-n pace!

PRIAMVADA
Eu nu ştiu cum mă tem
De lumea din oraşe! Auzi ce-a spus?
Nu-mi vine Să cred.

ANUSUIA
De-i obiceiul aşa, mă-ntorc mai bine
Din drum! Cum e şi asta? Deloc să nu vorbim?

PRIAMVADA
Ne-a spus şi tata Canva, când am plecat, să fim
Cuminţi şi bucuria să nu ne prea îndemne
La vorbă multă. Lucru domnesc, să taci!

ANUSUIA
Pesemne!
(Văd o amră Inflorită)
O, cât sunt de frumoase! Hai, rupem flori de-aici
Şi să-mpletim cunune...

PRIAMVADA
Da, tocmai bine zici.
(Culeg amândouă tlori)
Cât trebuie să fie de mândră, ca mireasă
Pe tron, iubita noastră Sacontala! De-acasă
Venind pe drum, într-una tot asta m-am gândit!
Mi-e dor s-o văd.

ANUSUIA
Ce zgomot!... Un om înlănţuit!
(Apare pescarul, după el slujbaşi regeşti)

PESCARUL Îmi spargeţi capul.

SLUJBAŞUL
Spune, de unde ai inelul?

PESCARUL
Nu l-am furat! Dă-mi pace!

UN SLUJBAŞ
A prins obraz, mişelul!
Spui nu? (Îl bate).

PESCARUL
Vă spun pe cinste.

UNUL
Auzi, pe cinstea lui!
Nu eşti cumva tu prieten cu regele? Nu spui?
De unde ai inelul? Tu l-ai furat, de unde?
Ei, las' pe mine!

PESCARUL
Doamne! Mă schilăviţi!

SLUJBAŞUL
Răspunde!

PESCARUL
Nu l-am furat, Şuşaca! Eu sunt un biet pescar,
Prind peştele cu mreaja şi undița...

SLUJBAŞUL
Ei, dar! Să ştii tu că minciuna şi plânsul nu te scapă,
Cinstitule, sunt temniţi destule să te-ncapă.


PESCARUL
În Gange!

SLUJBAŞUL
Taci din gură! Că-ţi pun o mână-n păr,
Te pleşuvesc de-a una! (îl bate).

PESCARUL
Eu spun ce-i adevăr,
De ce mă baţi? În Gange am prins zilele-aceste
Un rohita; inelul...

SLUJBAŞUL
O poveste!
(Un slujbaş miroase trece altuia)

ALT SLUJBAŞ
Miroase-l! După miros el pare c-ar fi stat În rohita.

SLUJBAŞUL
Aşteaptă, tu gureş blestemat!
A mers la rege vrunul?

ALT SLUJBAŞ
A mers.

PESCARUL
(Plângând)
Aşa năpaste!

SLUJBAŞUL
Ei, parcă mă mănâncă să-ţi rup câteva coaste!

ALT SLUJBAŞ
Şi eu să-ţi frâng grumajii.

PESCARUL
(Îndărătnicit de bătăi)
Hai, frânge-mi-i.

SLUJBAŞUL
Cum, cum?
Ai grije, că-ţi dau una, de-ţi zboară capul scrum!

PESCARUL
Tu ai să vezi, în urmă, că sufer nedreptate.

SLUJBAŞUL
În urmă! Cine ştie ce-i urma.

SLUJBAŞUL II
(Venind în fuga mare)
Nu-l mai bate.
Am fost la rege.

SLUJBAŞUL
Bravo! Ce-a zis?
SLUJBAŞUL II
A zis să-i dați...

SLUJBAŞUL
Treizeci de palme? Bine! Pe el, şi mi-l umflaţi!
(Îi umflă pescarului spetele)

SLUJBAŞUL II
Nu, Raja, să-i daţi pace!

SLUJBAŞUL
(Mirat)
Cum pace? E poruncă?

SLUJBAŞUL II
Dezleagă-l!

SLUJBAŞUL
Ce? De lanţuri? Cum naiba? Nu-l aruncă
În temniţă? N-am voie să-i scarpin ceafa?

SLUJBAŞUL II
Nu!
Când a văzut inelul, mi-a zis: "Pe loc te du
Şi lasă-n pace omul! Nu minte, daţi-i pace!"
(Către pescar)
Şi trimis o pungă de bani.

SLUJBAŞUL I
De bani? Ei, drace!
Când vreai să descurci lumea, mai tare o încurci!
Dar asta ştii ce-nseamnă? Că tai pe-un om din furci
Şi-l faci apoi ministru.

PESCARUL
Nu te-năcri, fârtate!
Ei haideţi, că vă cumpăr pe banii jumătate
Ce vreţi! Îi bem!

SLUJBAŞUL I
Hai, hura! Vezi, asta o ghiceşti!
Dă-mi mâna, frăţioare! Ştiam eu, că tu eşti
Om drept şi cumsecade. Glumeam numai cu tine.
(Se prind cu toți de după cap ies)

PRIAMVADA
Văzut-ai, Anusuia?

ANUSUIA
Sărmanul om, el vine
De-acasă, ca să-L bată slujbaşii din oraş —
O, uite tu minunea! Nu vezi ce drăgălaş
E înflorită amra? Ce floare, ce lumină!
Haid' ne suim pe creangă! Culegem poala plină
De flori ş-apoi le ducem lui Cama. Dragă, vrei?

PRIAMVIVADA
Cum nu? Ba chiar e bine.
(Se suie amândouă în pom. Vine Viduşaca)

VIDUŞACA
(Către fete)
Hop, hop, dar asta ce-i?
Aţi nebunit?

PRIAMVADA
Noi?

VIDUŞACA
Tocmai.

PRIAMVADA
De ce? Culegem doară.

VIDUŞACA
Dar las' şi nu culege! Fii bună şi scoboară!
Aşa! Mai iute, iute!
(Fetele scoboară)
Nu ştiţi că nu-i iertat?

PRIAMVADA
Noi n-am ştiut, ne iartă.

VIDUŞACA
(Pentru sine)
Sunt capre de la sat. Ei, bată-mă norocul, sunt fete frumuşele;
S-ar prinde-n joc de-a dragul şi regele cu ele.
(Tare)
Voi ce cătaţi la curte?

ANUSUIA
(Către Priamvada, speriată)
Zi tu, că eu mă tem.

PRIAMVADA
Noi am venit din codru cu dorul să vedem
Pe doamna, pe regina Sacontala...

VIDUŞACA
(Mârâind)
Ce încă?

PRIAMVADA
Nimic.

VIDUŞACA
(Privind-o dintr-o parte)
De-ar fi urâtă, i-aş da acum o brâncă!

PRIAMVADA
Ni-e prietenă regina şi ea ne are dragi. Părechea noastră...

VIDUŞACA
(Ironic)
Tocmai! Păreche de desagi!

PRIAMVADA
Şi ştiu că-i şade bine Sacontalei nevastă,

VIDUŞACA
Ce mamă-ţi dă mâncare, de eşti aşa de proastă?
Sacontala regină? De unde ştii?

PRIAMVADA
Eu ştiu!
Doar a trăit în codru; şi eu din codru viu.

VIDUŞACA
Hai, cară-te, că vine monarhul.
(O ia de spate)

PRIAMVADA
Vine, vine!
Eu vreau să-l văd!

VIDUŞACA
Hai, du-te, că nu-i pe-aici de tine!
(Le împinge. Ele ies. Se iveşte regele cu doi miniştri)

VATAIANA
Să mergem pe dincoace. Aici e răcoros.

REGELE
(Obosit)
Nu pot! Aici e umbră; să stăm aici — cad jos!
O, cât amar e-n mine, Vataiana!

VATAIANA
Se curmă
Cu timpul orice chinuri. Tu plângi, cât plângi, şi-n urmă,
Uitând de tot, te vindeci.

REGELE
Se poate vindeca
Un rău prin rău? Tu însuţi ce-ai zice de-aş uita?
Când faci un rău, cunoaşte-l şi rău făcut rămâie,
De-l tu faci o faptă mai rea ca cea dintâie.
Nu zici aşa?

VATAIANA
Se poate. Dar este caz şi caz.
Azi, uite, eşti o umbră de om. Al tău obraz
E-ntocmai ca a celui ce stă pe prag de moarte.
Eşti slab de cazi pe drumuri! Tot să te poarte!
Rosteşti cuvinte sterpe şi fără de-nţeles,
Încât se miră lumea de vorbele ce-ţi ies
Din gură. Faci de-a-ntorsul, te-nveţi cu alte datini,
Ş-ai prins în cele sfinte de-o vreme să te clatini.

REGELE
Eu?

VATAIANA
Tu! Şi de ţară şi nu faci judecăţi,
Şi fugi de popi! Te cheamă poporul să te-arăţi
La jertfe şi la jocuri — tu nu eşti nicăirea.
Şi mintea ta-i slăbită, şi slăbită firea,
Și uneori te prinde extazul într-atât
Că-n tremur tu oricărei femei îi sari în gât;
O rogi şi plângi, te zbuciumi, te zbaţi şi-i ceri iertare.
Orice femeie, rege, Sacontala pare.
Ba câteodată ziua tu şi mai mult te pierzi,
Faci semne, strigi pe nume şi dornic o dezmierzi
Şi strângi în braţe vântul, crezând că-i lângă tine
Sacontala. Şi-n urmă, când firea iţi revine,
Eşti negru de-oboseală, te-arunci pe tron şi plângi
Şi pe genunchi pui capul şi strâns pe tâmple strângi
Cu mânile-amândouă...
(Regelui i se face rău)
Să ne plimbăm, stăpâne!

REGELE
Tu vrei să-mi speli ruşinea. Dar crima? Ea rămâne!
(Scoate inelul şi-l sărută. Vorbind cu inelul)
O, tu eşti vinovatul, acel ce-nvinuieşti,
Tu-mi faci amară viaţa ş-atât de drag îmi eşti!
De-ar fi venit ca martor să jure lumea toată,
Convins eram în suflet că ea-i nevinovată.
Dar eu am pus inelul să judece-ntre noi.
(Cu dispreţ, scrâşnind către Viduşaca și Vataiana)
Am făptuit o crimă orbit de voi! De voi! Da, voi aţi omorât-o!

VATAIANA
Credeam că-i o femeie
Pe care vreau sihastrii cu sila să deie
Soţie — ziceai însuţi aşa!

REGELE
(Către Viduşaca)
Tu ai ştiut!

VIDUŞACA
De unde?

REGELE
Ah, de unde! Din codru.

VIDUŞACA
Am crezut
Că-i glumă. Ai zis, rege: "Alt lucru mă reţine —
Sacontala-i poveste scornită pentru mine
Să-mi pierd cu dânsa timpul!"

REGELE
Atunci sunt un mişel, Eu singur!
(Vine un servitor cu o scrisoare)
Ce-i aicea?

SERVITORUL
Ministru...

REGELE
Ce-i cu el?

SERVITORUL
Ar vrea răspuns. S-audă ce ziceți.

VATAIANA
(Împinge pe servitor îndărăt, îi ia repede scrisoarea o ascunde în sân)
Să n-audă!
S-aştepte, să nu-mbrace cămaşa când e udă.

REGEle.
Aş merge-n lumea toată s-o aflu, de-ar trăi,
La marginile lumii, şi orişiunde-ar fi!
Sărmana! Cât de blândă era, şi cât de bună!
Ş-avea de spus atâtea, şi n-a voit să-mi spună.
Când i-a strigat braminul — privind în ochii ei
Cei tulburi — "Stai femeie! La tatăl tău ce vrei?" —
Ea s-a întors spre mine ş-a mai privit o dată
În faţa mea şi-n urmă a stat ca fulgerată,
Apoi plecându-şi capul s-a dus încetişor.
Ş-am fost eu, ticălosul, aşa cutezător
Să-i mai privesc în urmă cu zâmbet! Mi-e ruşine!
De ce n-am mers, nebunul, s-o chem atunci la mine,
S-o împac, să-i spun că alţii mă-ndeamnă s-o alung!...
Şi eu trăiesc. Ce bine, ce vreau să mai ajung?
(Ciaturica aduce un tablou)

CIATURICA
Măritul nostru rege să aibă bunătatea Să-l vadă.

REGELE
E tabloul.

VIDUŞACA
(Râzan d aparte)
Comedii colorate!

REGELE
Sacontala! E dânsa! Obrajii ei rotunzi
Roşesc acum, ea-şi pleacă statura ei înaltă,
Mă vede! Ea tresare şi plinul piept îi saltă,
De-un dulce neastâmpăr ! Vezi ochii ei frumoşi,
Se-ntorc acum de mine şi cată sperioşi
Încolo! Drăgălaşul ei păr căzând pe spate,
Ea-ntinde mâna mică să-l prindă, şi nu poate!
Ce? N-ai mişcat din buze? Te-am prins! Vrei să zâmbeşti,
Ce gingaş ai tu statul şi ce subţire eşti!
Tu râzi?

VIDUŞACA
E foarte bine.

REGELE
(Supărat)
Că râde?

VIDUŞACA
Nu pictura.

REGELE
Cu arta poţi ajunge, dar nu întreci natura.
Tot chipul e asemeni Sacontalei, dar nu-i,
Nu-i ea! Originalul ş-acest portret al lui
S-aseamănă-ntr-atâta, ca-n de vară
Lumina cea din peşteri ca cea de din afară.
VIDUȘACA
Eu văd aici mai multe femei, şi mari şi mici.
Dar care-i şi unde-i Sacontala?

REGELE
(Arătând)
Aici.
Nu vezi, a ei statură e mult deosebită.
Priveşte-o! Dânsa pare puţin mai ostenită,
Îi cad braţele moarte, şi brâul ei puţin
E dezlegat, iar ochii îi ard ca beţi de vin.
Din plete, despletite pe umeri, trandafirul
Îi cade, vezi? Pe faţă i se prelinge şirul
De lacrimi zâmbitoare...
Ciaturica! Tu faci
Pe draga mea să plângă? Cu mine s-o împaci
Nu s-o-nvrăjbeşti! Hai, adu văpseaua şi penelul
Pe gingaşul ei deget eu vreau să văd inelul,
Apoi să-i ştergi plânsoarea din ochi! O, nu, nu vreu
S-o văd plângând! Mă doare, că plânsul ei sunt eu!
Ea plânge pentru mine! Şi nu se potriveşte
Momentul! O, şi-n urmă atât de mult lipseşte
Din ce-aş voi să fie în chip! Nici râul nu-i!

VATAIANA
Adauge artista, tu n-ai decât să-i spui.

REGELE
Ciaturica, la dreapta întins şi alb, ca brâul
Nevestelor, s-aruncă în larga-i matcă râul
Pe-a cărui ţămuri-nalte flamingii-namoraţi
Se cheamă şi se joacă, iar norii-ntunecaţi
Tivesc cu negru culmea. La stânga e tufişul.
Un arbor vechi ca lumea se-nalţă cu frunzişul
Cel plin de întuneric, ca un colos rotund,
Mai sus decât acele coline, care-n fund
Răsar în haină verde şi pier în largul zării.
E linişte pe câmpuri, ş-albastru îndepărtării
E plin de soare palid, ieşit de subt un nor.
În fund e Himalaia; culmi largi, pe fruntea lor
Cu iarna, şi la mijloc cu toamna, şi cu vara
La poala lor, ş-acolo pasc turme de ciamara.
Şi-n umbra neclintită a arborelui vechi
Stau rumegând alene vro două-trei perechi
De antelope negre, iar femeiuşca vine
Încet şi-şi freacă fruntea de cornul ce i-l ţine
Spre frunte bărbătuşul.

VIDUŞACA
Frumos e tot ce-ai spus.
Dar eu sunt de părere că altceva-i de pus
În chip. Nişte sihastri bătrâni şi drepţi de spate
Ca mine-acum.
(Se face ghebos)

REGELE
Ah, uite, şi florile-s uitate!
Ea trebuie să aibă un crin aici, la piept,
Ş-un nufăr la ureche. Şi braţul ei cel drept
E prea întins.

VIDUŞACA
Nu-mi pasă! Dar eu mă mir de una.
Sacontala-şi ascunde obrazul alb ca luna
Sub vârfurile roşii a degetelor ei —
Se teme? I-e ruşine de noi? Ori alta ce-i?
A, văd acum! Pe buze obraznica albină,
Ascunsă ca-ntr-o floare de lotos, care-i plină
De pulberea cea dulce! Aha, te-am prins acu' !
(Ciaturica pleacă spre palat)

REGELE
Alung-o !

VIDUŞACA Nu m-ascultă.

REGELE
(Către albină)
De ce te-apropii tu
De florile din codru? Crezi bună lumea toată?
Tu-ţi pregăteşti durerea de-a plânge alungată!
Fugi, fugi, albino! Uite, tremurând
Stă singură-ntr-o floare ş-aşteaptă până când
I se rentoarce soţul. Ea nu-şi găseşte pace,
Nici mierea fără tine n-o gustă, că nu-i place!
N-asculţi? De vei atinge şi iarăşi vei umbri
Guriţa dragei mele, pe loc voi porunci
Ca sclavă să te-nchidă într-un potir de floare —
Ce, nu te temi?

VIDUŞACA
Se teme. O vezi, că vrea să zboare!
(Aparte)
De supărat, sărmanul, devine furios.
Şi zbiară câteodată, de cad de spaimă
Şi stându-i tot aproape, în loc să-i vindec plânsul,
Mă voi trezi că-n urmă turbez şi ca dânsul.

REGELE
Când eu îţi dau poruncă, n-asculţi? Eu zic din nou!



VIDUŞACA
Prietene, albina nu-i vie; e-n tablou.

REGELE
(Către Viduşaca)
Tiranule! Pe mine mă farmecă privirea
Albinei, că-mi recheamă întreagă fericirea
Pierdută-n veci şi moartă din leagăn, şi tu-mi spui,
Tiranule, că dânsa nu-i vie! Ştiu că nu-i
Dar lasă-mă-n credinţa că dânsa nu e moartă.
(Vine Ciaturica speriată)

CIATURICA
Voiam s-aduc penelul.

VIDUŞACA
Şi ce-ai păţit?

CIATURICA
La poartă,
Când într-un parc, apare deodată-n faţa mea
Vasumati, regina, şi cu piutere-mi ia
Paleta şi penelul, ba vrea să mă şi bată.

VIDUŞACA
Ş-ai prins de coadă vulpea? Ce?

CIATURICA
Haina-i agăţată, De-un spin, mi-a fost
În loc pe când stetea,
Ca să-şi descurce haina, eu grabnic...

VIDUŞACA
(Face cu mâna semn de fugă si fluierâ)
Scumpa mea!

REGELE
Îmi pare că de-o vreme Vasumati se poartă
Prea rău, şi e-ncrezută.

VIDUŞACA
A prins oala de toartă.
Tu eşti de vină! Dat-ai tu nas unei femei,
Atunci e dânsa doamnă, iar tu eşti sclavul ei!

REGELE Aş vrea s-ascund tabloul, dar în palat n-am unde, Viduşaca...

VIDUŞACA
(Fricos)
Nu, rege, nu, nu! Eu l-aş ascunde,
Dar cât ce dă de veste Vasumati, sunt mort.
Tu ştii că pentru dânsa sunt marfă de transport.
Trimite două slujnici pe sus ca să mă ieie,
Iar eu am totdeauna respect de o femeie
Mai mult decât de zece bărbaţi! Sunt om păţit!
(Intră un servitor)

SERVITORUL
Etern cu slavă, rege, şi-n veci nebiruit!
Ministrul trimite să judeci o scrisoare.

REGELE
(Citeşte)
"Stăpânului Duşanta ne-aşternem la picioare!
Iar regele să afle, că de curând muri
Un negustor pe mare, numit Danavridi.
El n-a lăsat în urmă-i orfani şi nici, orfane;
Averea-i, socotită la multe milioane,
Va trece-n visterie, la caz de va afla
Măritul nostru rege că este bine-aşa".
El a avut, desigur, mai mult de trei neveste,
De el îngreunată nici una nu-i?

SERVITORUL
Ba este,
Sachetaca. S-aude că ea ar fi ajuns
La împlinirea legii.

REGELE
Atunci, tu du răspuns
Ministrului, din bunuri să i să ţină partea
Ş-acelui ce se naşte legitim după moartea
Părintelui. Daţi veste întregului popor
Că rudele au dreptul să-şi ceară partea lor,
De sunt cinstiţi şi oameni ne-nvinuiţi de crime.
Nu vreau să mi se plângă de nedreptate nime!
Pe cei respinşi de lege, pe cei tăgăduiţi,
Vreau însumi eu să-i apăr! Aceste le vestiţi,
Trimiteţi strigătorii!

SERVITORUL
(Iese închinându-se)
Tu singur eşti puterea,
Dreptatea tu eşti singur!

REGELE
O, mare e durerea
Părintelui, să moară neplâns, fără urmaşi!
Tu strângi atâtea bunuri, şi-n urmă cui le laşi?
Acelor ce-amărându-ţi viaţa râd de moartea
Pe care ei cheamă! O, asta e şi partea
Averilor pe care luptându-se le-au strâns
Strămoşii mei!
(S-aruncă pe scaun plânge)

VIDUŞACA
Duşanta născut e pentru plâns?

REGELE
Duşanta? Cine-i dânsul, să n-aibă drept să plângă?
Mai mult! Să-şi smulgă părul şi mâinile să-şi frângă,
Să blesteme, să urle, să-şi muşte mâna-n dinţi!
Strămoşii mei şi moşii şi morţii mei părinţi
Mă blestemă-n morminte şi ies să mă sugrume
Că mai cutez nemernic să mai trăiesc pe lume.
Cu ce obraz voi merge să mă-ntâlnesc cu ei?
Vor râde şi vor zice: "Acest om cine-i? Ce-i?"
Şi s-or feri cu toţii de-un famen, de infamul
Duşanta, care moare, cu el stârpindu-şi neamul!
Eu, singurul din Poros, eu mor fără urmaş,
Eu, cel din urmă rege, dar cel dintâie laş
În neamul nostru!
(Viduşaca face semne de nerăbdare. E plicdsit de vorbele regelui. EI iese).

VATAIANA
Rege, dar slava-ţi şi dreptatea?
Tu ai idei prea aspre. Ştii tu ce-i laşitatea?

REGELE
Eu, eu sunt laşitatea! Eu însumi! Cine vrea
Să vadă-o faptă laşă, să vadă fapta mea!
Sacontala, iubita, era să fie mamă;
Copilul lui Duşanta ş-al ei, de bună seamă
Menit era să fie cel mai viteaz nepot
Al vrednicului Poros!... să sting eu neamul tot!
Un neam trăind din veacuri, un stâlp de trăinicie,
Să-l sting eu printr-o faptă de-atâta mişelie!
Strămoşii mei lăsat-au copiilor cuvânt,
Să aibă-ntâi de toate ca-ntâiul lucru sfânt
Al vieţei noastre grija de neam, ca să nu peară.
Nu ştii să-nmulţeşti neamul? N-ai dragoste de ţară,
N-ai dragoste de lume, ş-o rupi cu Dumnezeu!
Şi cine-i om? Cu toţii, cel bun ca şi cel rău;
Tu ari, eu ar ca tine; eu searnăn şi tu seameni —
Dar om atunci e omul, când poate face oameni!
Tot cerşetorul astăzi e-n dreptul lui oricând,
Pe drumuri să m-arate cu degetul, zicând:
"Ha, iată-l, veştezitul! Acesta-i omul legii!
E rege, ca dintrinsul să ni se nască regii
Cari vor domni în ţara nepoţilor! Va fi
O ţară peritoare... când fiii ne-or peri,
Că n-au stăpân"! — Eu însumi sunt cel ce perd o ţară!

VIDUŞACA
(De după culise)
Eu sunt bramin! Dă-mi pace! Săriţi că mă omoară!

REGELE
Viduşaca!

CIATURICA
Desigur Pingalica l-a prins,
Iar celelalte fete fac gluma dinadins
Şi-l bat.

REGELE
Îi iau tabloul! Vasumati îşi face
De cap, parcă-i nebună! Să n-am odată pace —
Se vaietă, fricosul, auzil parcă-i pierdut.
(Vine un păzitor)

PĂZITORUL
E rău!

REGELE
Ce rău? Tu tremuri.

PĂZITORUL
Un demon nevăzut
De ochii noştri, rege, a prins ş-acum sugrumă
Pe Madava!

VIDUŞACA
(Ţipând întruna)
M-omoară, săriţi!

REGELE
(Aprins)
Hai, iute, du-mă Să văd ce demon este atât de-ncumetat,
Să intre cu puterea chiar până şi-n palat —
Viduşaca, n-aibi teamă!

VIDUŞACA
(Plăngănd)
A, ce mi-e bun învăţul!
Mă rumpe peste mijloc în două, cum rupi băţul!
Îşi bate-n gură vai, cât e de urât!
Cu dreapta-mi umflă ceafa, cu stânga-mi stă de gât.

REGELE
(Către un servitor)
Dă-mi armele!

DEMONUL
(De după culise)
Duşanta, hai apărăii amicul,
Eu am să-l fac cenuşă şi una cu nimicul!

REGELE
Vataiana, cu mine!
(Regele pleacă spre palat. Se iveşte Matali)

MATALI
tăi, rege, stăi pe loc!

REGELE
Tu cine eşti, nebune, de-ţi baţi de mine joc?

MATALI
Tu eşti menit de Indra să fii de-a pururi gata,
Ca să răpui pe demoni. Întinde dar săgeata
Spre dânşii, nu spre mine, cel care-ţi sunt iubit.

REGELE
(Recunoscând pe Matali)
Tu, Matali? Tu însuţi! Să fii binevenit!
(Se Imbrăţişează. Se iveşte Viduşaca, şchiopărând văietându-se)

VIDUŞACA
(Către rege)
Ei, iacă! Pehlivanul era să mă omoare,
M-a strâns de gât o dată, cât şi acum mă doare,
Şi tu-l primeşti cu zâmbet.

MATALI
(Către rege)
Ştiam durerea ta,
Şi ca să-ţi cerc puterea şi dorul de-a lupta,
Am prins pe păcătosul de colea, ca să ţipe.
Credeam că vei sta pacinic. Dar tu în două clipe
Ai fost întreg sub arme. Aşa ţii focul treaz,
Punând pe dânsul lemne, iar pe-un bărbat viteaz
Atunci îl faci războinic, când i-ai trezit mânia.

REGELE
Ai înţeleaptă vorbă.

MATALI
Ş-acum să-mi dau solia.
Tu ştii pe cei din Danu, sunt demoni uriaşi.
E greu cu aceşti demoni la luptă să te laşi.
Iar Indra, împăratul văzduhurilor toate,
Degeaba s-osteneşte să-i biruie. Nu poate.
Acum e gata Indra de cel mai lung război
Ce l-a purtat vreodată. Pe cei mai bravi eroi
Îi pune-n front. Tu sta-vei aşa, încât pe toate
Şireagurile oastei le vei avea la spate,
Ş-un singur şir la stânga, pe cel dintâie şir.
Acesta este felul ce-l vrea Divespetir.

DUŞANTA
De ce nu-i vrednic Indra, Duşanta-i vrednic oare?

MATALI
Nici soarele nu poate, cu toate că e soare,
S-alunge noaptea. Dânsul se culcă desperat,
Atunci răsare luna, şi vezi cum s-a-mprăştiat
Întregul întuneric!

DUŞANTA
Putem pleca! (Lui Viduşaca) Tu spune
Ministrului ca dânsul prin legi şi fapte bune
Să-mi ţie locul.

VIDUŞACA
Bine. Să-l caut, că-i ascuns —
Dar aş fi vrut ca dânsul pe tron să fi ajuns
Făr de-a mai fi nevoie să rabd bătăi din darul
Lui Matali!

MATALI
Duşanta, plecăm! Ne-aşteaptă carul!


Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Kalidasa








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.