Sacontala - ACTUL V - Kalidasa

ACTUL V
(Palat. Un camerier.)

CAMERIERUL
Eşti om!
De-ai fost pe lume gigant, ori un pitic,
Şi de-ai făcut de toate, ori n-ai făcut nimic,
De-ai pus tu robi în lanţuri, ori ei te-au pus pe tine:
Un giulgi partea toată, când ceasul morţii vine.
Când moartea e totuna, nebun eşti dac-alegi
Dintre nebuni pe-un geniu, pe-un mizer dintre regi!
Un rege! Cum e dânsul mai mult decât noi oare?
Îl dor aceleaşi patimi şi griji, durerea-l doare
Ca şi pe noi, iubeşte şi uită ca noi toţi!
(Vede pe Duşanta)
A, iată-l! Slab şi palid, uh. mort! Şi când socoţi,
Că el e pus de Indra să judece pământul,
La rău se-nalţă mâna, şi la nedrept cuvântul,
Să fie scut şi spadă poporului întreg —
Mă tremură chiar gândul, când stau să-i înţeleg
Durerile din suflet! Sacontala, ea cine-i?
O fată neştiută, rivală a reginei.
Un nume! Ş-acest nume — atâta ştiu să spui —
Duşanta îl rosteşte prin visurile lui,
Îl plânge ziua-ntreagă şi-l murmură şi-l geme!
Cum s-a schimbat la curte întregul trai de-o vreme!
E mut de pasări crângul; şi ele parcă ştiu
Că sufere Duşanta! De când nu mai e viu
Acest palat, chiar codrul clătindu-şi creaţa coamă,
Mai jalnic parcă plânge! Duşanta-i o fantoamă,
Dintr-un mormânt ieşită, de plâns cu ochii roşi,
Iar cei ce-l înconjoară sunt parcă chiparoşi
Ce vâjie prin noapte şi-n vânt ridică graiul
Să plângă la mormântul din care iese craiul!
(El iese, în vreme ce intră Duşanta Vataiana)

REGELE
Eşti singur?

VATAIANA
Astăzi, rege, sunt patru luni.

REGELE
Aduci de la sihastri?
Ce veşti

VATAIANA
Nimic din ce doreşti.

REGELE
Şi haina ei de nuntă cum a primit-o?

VATAIANA
Rece.
Când i-am vorbit de tine, vedeam că ea-mi petrece
Cuvintele c-un zâmbet nepăsător, ca ea.
Şi mi-a răspuns cu silă, şi-ntruna se ferea
De ochii mei, întocmai ca una vinovată.

REGELE
Ţi s-a părut.

VATAIANA
Nu, rege. M-ai prins minţind vreodată?
Avea ceva pe suflet. Ce-avea, ea n-ar fi vrut
Să ştiu şi eu.

REGELE
O vină?

VATAIANA
Şi nu mi s-a părut!
O vină, da! (Se opreşte, patetic)
Ascultă-l pe acel care te roagă!
Duşanta, fii cuminte! Să nu-ţi mai fie dragă
Sacontala! Iubirea te mistuie ca-n foc,
Orbit tu mergi spre dânsa, şi nu spre noroc!
De fete-i plină lumea, ce vrei tu poţi alege —
O fată de sihastru nu-i vrednică d-un rege!

REGELE
Dar Canva ce va zice?

VATAIANA
Tu prea mult la el!
Şi te-a minţit.

REGELE
Dar fata?

VATAIANA
Ea cine-i?

REGELE
Un inel
Am dat atunci copilei, şi câtă vreme-l are
Pe deget, jurământul e tare, e mai tare
Ca voi, ca mine însumi, ca toată legea mea.

VATAIANA
Duşanta ş-o ţărancă! Ce vrei să faci cu ea?
Gândeşte-te la ţară, socoţi că ai o mamă,
Şi eşti născut din Poros! Tu nu te iei de seamă,
Că blastemă poporul, te afiă vinovat,
Că mergi pe drum de taină, faci tot nejudecat...

REGELE
Voi râdeţi, dând din umeri, vă pare poate bine
Că sufer.

VATAIANA
Ia-mi toiagul, mă fă de el nedemn,
El, sprijin bătrâneţei ş-al slujbei mele semn!
O, ia-mi-l, dar m-ascultă! Al mele licur
Tu stinge-l, dar mă crede! Ca-n lampă, pic de picur,
Oleul — mi se scurge tot astfel zi de zi:
Tu, rege, suflă numai ş-am încetat de-a fi!
Fă tot ce vrei cu mine, zdrobeşte-mă-n picioare,
Dar las' să ni se-ntoarcă demult apusul soare —

REGELE
O, du-te, du-te, du-te!
(Face semn, se întoarce, se a,sază pe scaun. Pauză)

UN GLAS
De mult nu zis: "Vino!"
Tu plângi acum, albino,
Şi tremuri alungată Din rumenele flori,
Aşa de tristă zbori,
Aşa de resignată!
S-a stins ce-a fost lumină!
Un flutur, o albină
Bărbaților le pare
Nimic; un flutur ce-i?
Dar bietele femei
Găsesc un lucru mare!
Un flutur e iubirea,
Zburdalnic e cu firea.
Dar aripa-i se frânge! —
Din mâini când l-am scăpat,
Bărbatu-i supărat,
Femeia însă plânge!
(intr-această vreme vine Viduşaca)

REGELE
N-ai auzit ce cânt
Duios a fost acesta?

VIDUŞACA
Nu prea. Ş-apoi, eu sunt
Duşman acestor cânturi.

REGELE
El mi-a adus aminte
De-o altă lume, caldă, din vremi de mai nainte,
Când eu trăiam! Odată, de mult...

VIDUŞACA
Cum s-a schimbat!

REGELE
O, parcă eu sunt altul! eu cel adevărat
Sunt mort de mult!

VIDUŞACA
Duşanta! Vorbeşte ca nebunii!
Sărmani nebuni! Sunt astfel creaţi pe lume unii
Că-s veseli şi deodată îi prinde-un gând duios,
Şi plânsu-i podideşte, când văd un trup frumos
Şi-aud un ton armonic. Ei nu pot să mai poarte
Aducerile-aminte de vremurile moarte,
Şi toată suvenirea ce-i leagă de trecut,
Îi face melancolici.

REGELE
Un codru străbătut
De negură — şi limpezi curg apele din vale,
Prin vârfuri bate luna şi flori azvârle-n cale,
Şi ea, frumoasa, cântă.

VIDUŞACA
Vasumati.

REGELE
(Ridicând capul)
Iar ea?

VIDUŞACA
N-auzi ce jalnic cântă?

REGELE
Dar nu-nţeleg, ce vrea?

VIDUŞACA
Puţin de tot, Duşanta.
Tu ştii că te iubeşte,
Ea numai când te vede, atunci numai trăieşte.
De tine-i afipită ca umbra, şi tu-i dai
În schimb întreg dispreţul! Şi-ai vrea mai mult să ai:
Atât cât ai n-ajunge! De ce? Poet eşti, rege,
Ce nu-nţeleg savanţii, poetul înţelege.

REGELE
Mi-a fost şi dânsa dragă! Mi-a fost dar e de mult!
Azi nu găsesc puterea s-o văd, s-o mai ascult.
Şi vai! ea e frumoasă! Cu faţa ei aprinsă,
E parcă trandafirul aflat sub neaua ninsă
Pe-o vale — cât de dulce e tot cuvântul ei
Şi cât e ea de bună!

VIDUŞACA
(Aparte)
A cuceri femei
Poţi numai prin femeie!

REGELE
Şi ea de unde vine?

VIDUŞACA
De când ai alungat-o din casă, de la tine,
A stat la mama noastră. Regina, precum ştii,
O ţine-aşa de dragă ca ochii, ş-ar dori
S-o vadă iar la tine.

REGELE
Mi-ai spus destul! Tu pleacă
Şi spune-i că mă mustru de ce-am făcut.

VIDUŞACA
(Aparte)
Se-neacă
De plâns. El o iubeşte! Plec, iată-mă! Ba nu!
Îmi vine ceva-n minte. De ce nu te duci tu?

REGELE
Totuna e.

VIDUŞACA
Nu, rege. Şi vezi de ce, ea ştie,
Că dacă-i ceri iertare, tu nu-i mai ții mânie,
Dar ea nu-ţi cere asta. Iubirea ei a fost
Rănită de dispreţul purtării fără rost;
Să meargă deci el însuşi, dispreţul, s-o împace!
Şi câtă bucurie nu-i faci!

REGELE
Şi tu-i poţi face!

VIDUŞACA
Eu? Pun pe rană numai un leac alinător,
Dar tu? Tu vindeci rana.

REGELE
Ah, cât e de uşor
Să zici — dar nu pot face! De-ajuns e s-alini rana.

VIDUŞACA
Tu mergi la ea, o-ntâmpini cu vorbe dulci, sărmana,
Ea râde printre lacrimi ş-atunci se uită tot.

REGELE
Viduşaca...

VIDUŞACA
Vii rege?

REGELE
Nu pot! Aş vrea să pot!

VIDUŞACA
(Pleacă)
Mereu şi azi şi mâine şi zile-ntregi de-a rândul
Voi sta de el! Să-i piară pe nesimţite gândul
Sacontalei. De grijă avea-voi eu de-acum,
Porniţi pe drum odată, să nu ne-oprim din drum.
(Se intâlneşte cu Bradasena)
Fă tot, ca să-l îndupleci!

BRADASENA
Cât pot, voi face toate.
(Către rege)
Tot trist mereu, stăpâne?

REGELE
Sunt trist?

BRADASENA
Ori, poate, pari.
Tu mă fereşti cu ochii, eşti palid şi tresari.
Te tremură durerea. Vezi, focul din scânteie.

REGELE
Cât timp mi-e credincioasă din suflet o femeie,
Nu pot s-o uit.

BRADASENA
Şi totuşi! Vasumati, nu Aşa de cu credinţă, ş-o uiţi? Ştiu eu, de ce?

REGELE
Sacontala e cerul, Vasumati, pământul,
Şi numai cea dintâie îmi are jurământul.
Cât timp mi-e credincioasă, cum ceri să fiu mişel?

BRADASENA
Dar dacă ea te-nşală?

REGELE
Dar, n-are ea inel
Ca semn al logodirii? Ea n-are cunoştinţa
Că-i fermecat inelul ş-arată necredinţa
În dragoste! El cade din deget, când te-ai dat
Unei iubiri străine.

BRADASENA
Oricât de fermecat
Ar fi, el nu-i dovadă! Fiind chiar, nu-i sigură;
De unde crezi mai lesne, femeile nu fură,
Cât timp pricep să fure de unde nici nu crezi!
Tu vrei pentru credinţa femeilor dovezi?
Ajunge numai una, dar iadul nu e darnic,
Nu-ţi dă nici pe-asta, rege! Dar totul e zadarnic.
Chiar de ţi-ar da ș-o sută.

REGELE
Inelul însă...

BRADASENA
Bine,
Tu crezi c-ar fi inelul dovadă pentru tine?
N-ai altceva? Şi-n urmă ce-ai zice de-ai vedea,
Că fata nu-l mai are pe deget? Cine-i ea?
Nu-l poate perde?

REGELE
Perde? Nu-l poate! Ea nu-l poate!


BRADASENA
Şi dacă?

REGELE
Ah, mai bine să mor!

BRADASENA
Se-ntâmplă toate!
Ş-aceasta-i cu putinţă.

REGELE
Iar dacă va veni
Sacontala săracă de-acel inel, voi fi
În dreptul meu s-o lapăd, s-o uit! Atunci să-mi fie
Aşa precum vrea mama, Vasumati soţie!
(Intră un paznic)

PAZNICUL
Etern cu slavă, rege! La prag două femei
Şi doi sihastri preoţi imi cer intrare. Ei
Sosesc trimişi de Canva, din codrul sfânt.

BRADASENA
De unde?
E prea târziu să intre! Tu mergi şi le răspunde,
Că domnul nostru astăzi cam sufere.

REGELE
Nu-i drept!
Străinii pot să. intre. Du vestea că-i aştept
În haina lor de jertfă preoţii să s-adune
La focul sfânt, ş-acolo cu glas de rugăciune
Să-ntâmpine pe solii lui Canva, cum e scris
În Veda.

BRADASENA
Cine-s solii? Şi cel ce i-a trimis
Ce vrea?

PAZNICUL
Aduc pe...

BRADASENA
Cine? Sacontala?

REGELE
O, pleacă Să vezi dacă inelul...

BRADASENA
Te temi acum de "dacă"?
El trebuie să fie pe deget! Dacă nu-i,
E vinovat inelul, nu fata.

REGELE
Şi să-i spui,
Că eu — dar stai mai bine! De ce să mergi?
Ba, du-te,
Şi spune-i — Nu! Aşteaptă, de ce pleci aşa iute?
Ba mergi, nu perde timpul!

BRADASENA
Să stau? Să merg?

REGELE
Ti-am spus!

BRADASENA
Aceşti străini ai naibei ne-ncurcă rău!
(Pleacă Bradasena. Regele se plimbă neastâmpărat)

REGELE
S-a dus —
Aş vrea s-o văd! E dânsa şi azi ce-a fost odată?
Ori eu sunt altul? Parcă mi-e inima-ngheţată
De-atâta neastâmpăr; ş-acest cutremur ce-i?
Poporul meu şi mama! Şi de credinţa ei
Mă prind fiori ! Mi-e teamă, vai, teamă că se poate
Să perd ce cred pe lume mai tare decât toate!
Ah, dacă-i adevărul aceea de ce-mi tem
Pe draga mea, mai bine lăsaţi-mă să gem
În neştiinţă! Valul orbirii să mă poarte —
A te-ndoi e viaţă şi-a şti deplin e moarte!
(El iese. Vataiana intră)

VATAIANA
Intraţi! Aici e sala. Eu merg ca să vestesc Pe rege. (Sieşi)Nu se poate! În codri sfmţi de cresc
Frumoase flori, de-a pururi în codri să rămână!
O floare de urzică să fie-acum stăpână
Palatului? O broască? Ferească Dumnezeu
Să ne-ncuscrim cu popii! Dar nu va fi, zic eu!
(Iese. Intră popii, Sacontala cu fratele ei de suflet si Gautami)

SACONTALA
Ah, cât de rece-i, mamă, splendoarea din palaturi!
Păreţii sunt spoiala şi, cât privesc în laturi,
Splendoarea lor m-orbeşte! Străin, acest loc strâmt
Mă umple de cutremur. Şi nu ştiu cum mă sâmt
Aşa neliniştită. Mă tem.

GAUTAMI
Orice mireasă E astfel, draga mamei.
u eşti aici acasă.

SACONTALA
O, de-ar fi stat în codru eternul meu iubit —
De ce-am venit eu, mamă? De n-aş mai fi venit!
Acolo era dânsul întreg al meu, şi dragă
I-am fost numai acolo, a lui fiind întreagă!
Aici, la ce-i sunt bună? Prea sus mă sui de jos,
O floare răsădită în strat nepriincios!
(Intră regele cu mamă-sa, cu suita)

VATAIANA
Iubitul nostru rege, Duşanta, vi s-arată, Plecaţi-vă-nainte-i!

SACONTALA
(Se strânge către mă-sa)
O, mamă, niciodată
Nu l-am văzut ca astăzi! Nu-i el! Nu-s ochii lui!
(Regele privind-o pe furiş)

REGELE
Frumoasă, tot frumoasă! E ea, şi totuşi nu-i
Aşa cum e ascunsă sub văl, ea mi se pare,
În mijlocul acestor bătrâni păliţi, o floare
Ce creşte între frunze căzute din tufiş
Bătut de ger.
(Către Vataiana încet)
Inelul? Priveşte pe furiş!
Îl are?

VATAIANA
(incet) Nu-l mai are!
(Regele, până aici neastâmpărat devine galben mânios)

UN SIHASTRU
Etern noroc, stăpâne! Mulţi ani de-acum cu glorii!
De-a pururi biruinţă!

AL DOILEA
Precum se pleacă norii
Când plini îşi au tot trupul de rodnicele ploi,
Aşa, tu rege nobil, pleci inima spre noi!
Nu-i bun ca tine nimeni, nu-i nimeni drept ca tine;
Virtutea-ţi cea mai mică e facerea de bine!

REGELE
Îți mulţumesc. Vorbeşte-mi ce griji v-au abătut?
Ce rău? Aici mi-e dreapta menită să v-ajut.
S-au răzvrătit tâlharii şi v-au ieşit în cale?
Sunt oameni răi în codru? Ori turmele, ce-n vale
Pasc colţul ierbii sfinte prin crânguri, s-au ascuns
De spaima vrunei fiare?

UN SIHASTRU
Nimic nu ne-a ajuns
Din câte-numeri, rege. Mulţi ani fie anii!
Pe arc când pui tu braţul, stau galbeni toţi duşmanii
Şi-n vis tresar de spaimă! Cât timp stă braţul tău,
De nimeni nu ne temem, cel mult de Dumnezeu!

REGELE
Şi Canva ce mai face?

SIHASTRUL
El? Bine. Iar noi, rege,
Venim trimişi de dânsul.

REGELE
Vro rugă, se-nţelege.

SIHASTRUL
Întâi de toate, dânsul întreabă azi prin noi
De eşti în sănătate Măria-ta, ş-apoi
Îți zice-aceste vorbe:
(O ia de mână pe Sacontala o duce spre tron)
"Stăpânule, iubite!
O binecuvântare din codru trimite
Bătrânul Canva. Zeii să-ţi fie buni în veci!
Iar dânsul te mai roagă, cu dragoste să-ţi pleci
Tot sufletul şi gândul spre cea de tine-aleasă!
Pe fata mea voit-ai să numeşti mireasă,
Primeşte-o, dar! Noi cerem de-acum locaşul tău;
Iubirea nu cerem, că ea-i la Dumnezeu!"
Aceasta-i este vorba, o ştii din vorba mea.

SACONTALA
O, inimă, tu tremuri! Taci, taci, nu mă durea!

GAUTAMI
Ea n-a luat pe nimeni de martur al credinţii,
A mers şi ea nainte, şi n-au ştiut părinţii
Pe care drum li-e fata. De capul ei s-a dus,
Făcea ce-ai făcut spunea ce tu i-ai spus —
Şi la logodna voastră, voi singuri aveţi ştire
De ce-aţi vorbit; mireasa noi ţi-am adus-o, mire.

SACONTALA
El tace!

REGELE
(Către Sacontala)
Totu-i bine. Şi tu, tu ce mai ai
De-adaos?

SACONTALA
(Ca fulgerată)
Eu — de-adaos? nimic — nimic...
SIHASTRUL
Tu stai
Pe tron şi ştii ce-i Veda. Datoare-i o femeie,
Când are soţ pe lege, la soţul ei să steie,
De-o are ori n-o are iubită al ei soţ.
Iar dacă stă acasă la mama sa, noi toţi
Şi tu, şi lumea toată, nu credem că-i cinstită,
Chiar şi de e. Primeşte-ţi mireasa, ori iubită
Ori neiubită! Dânsa-i de-acum soţia ta;
La casa părintească ea nu mai poate sta.

REGELE
A mea? Îmi e nevastă femeia asta?

SIHASTRUL
Asta? Un rege n-are dreptul să-şi lepede nevasta
Aşa numai fiindcă îi pare rău acum
De fapta lui! Gândeşte, că n-ai s-arunci în drum
Un suflet mort prin tine! Mustrarea ta te doare,
Ţi-o simt în tot cuvântul, ţi-o văd în ochi, dar oare
Ajunge ea să spele păcatul tău? Sunt legi,
Şi legea dă dreptate la robi ca şi la regi!

REGELE
E totul o poveste ce-mi spui. Cine s-o creadă?
Eu nu cunosc femeia!

GAUTAMI
(Vrea săridice vălul Sacontalei)
Las', dragă, să te vadă! Descopere-ţi obrazul!

REGELE
Să nu ridice vălul!
Pe-a altuia nevastă nu vreau s-o văd!

GAUTAMI
(ridică vălul)
Mişelul!
Pe-a altuia? Cunoşti-o? Mai îndrăzneşti să spui?
(Sacontala începe să plângă)
Nu plânge, draga mamii, că n-ai în faţa cui!

DUŞANTA
(Aparte)
Ah, gândul că ea poate şi altora să placă,
Că ei îi place altul, e-n stare să mă facă
Nebun! Eu sunt asemeni albinei pe-nnoptat,
Când ea, grăbind spre casă, de-o floare-n drum a dat
Şi nici n-ar vrea să lase în floare mierea-ntreagă,
Dar nici să-şi piardă timpul, să steie s-o culeagă.

SIHASTRUL
Şi care răspunsul?

REGELE
Al meu? Nu pot ţinea
În casă-mi pe-o străină, şi mai ales că ea
E tânără; iar trupul o spune că e mamă!

SACONTALA
Ah, Doamne, el m-alungă!

SIHASTRUL
Atât? Şi nu teamă
De noapte şi de trăsnet? De iad nu te-ngrozeşti?
În ochii mei priveşte, că-ţi spun ei cine eşti!

REGELE
Nemernice! Aibi grijă; hotar are şi mila —
Tu vrei să mă faci soţul acesteia cu sila?
(Regele furios, mişcare în sală)

GAUTAMI
(Către Sacontala)
Vorbeşte tu! Vorbeşte!
Că poate-n faţa ta
Ori nu va şti să minţă, ori nu va cuteza!
(Sacontala vorbeşte fără să ridice capul)

SACONTALA
Iubitul meu! Iubirii nu-i trebuie dovezi!
Sunt eu, sunt tot aceeaşi, Sacontala, mă vezi!
M-ai biruit cu fapta - şi n-o zic cu mustrare -
Ori eu am fost prea slabă, ori tu ai fost prea tare,
Aceasta numai Indra o ştie-n cerul lui.
Mi-e greu şi mi-e ruşine de vorbele ce-mi spui!
Un fiu ai tu, Duşanta, şi ştii cine-i e mamă...

REGELE
O, taci, că mă cutremuri din cât eşti de infamă!
Voi aţi venit, nemernici, să-ngrămădiţi noroi
Pe tron! Nu vi-e ruşine de lume şi de voi,
Să-nvinuiţi un rege?

SACONTALA
(Plăngănd)
Dac-ai ştiut tu bine
Că fata cea săracă nu-i vrednică de tine,
De ce-ai venit în codri, umblând după păcat?
De ce mi-ai ţinut drumul? De ce nu m-ai lăsat
În pace? Tu, cuminte, cinstit de lumea toată,
Tu n-ai găsit să birui nimic decât o fată?
Tu, cel chemat să aperi pe slabi cu braţul tău,
Mişel înşeli pe oameni şi minţi pe Dumnezeu
Cu inima! Baţi codri, să-ţi afli jucăreie
Pornirii de om nobil pe cea dintâi femeie
De care te împedici în drumu-ţi glorios! T
e miri apoi de tine, ce bine şi frumos
E tot ce faci; iar lumea din faptul tău să-nveţe
Cum trebuie să-şi râdă de-o slabă tinereţe
A trupurilor noastre şi cum să-şi bată joc
De-o viaţă despuiată de cinste şi noroc!

VATAIANA
(Către rege)
Dă semn, să-i închid gura...

REGELE
Povestea ta întreagă
E că voieşti cu sila să faci ca să-mi fii dragă.
Cum poţi să minţi atâtea? Mai spune, ce-am făcut?
Nu ştii vro întâmplare din viaţa noastră? Poate
Că-mi vei aduce-aminte că te cunosc! Ori toate
Sunt vânt? Dar fie, spune-mi, că miturile-mi plac.

SACONTALA
Nu-i mit. Şedeam odată pe ţărmul unui lac.
Duios şoptea frunzişul în baterea uşoară
A vântului. Stam singuri. Un pui de căprioară
Ieşind din umbra văii, spre noi a alergat.
Şi când a fost aproape, tu-ncet te-ai aplecat
Să iei cu pumnii apă; ş-obrazul tău sub plete
sta-ngropat cu totul. Iar el mugea de sete;
I-ai dus la gură pumnii şi n-a băut. Privea
Fricos, lipit de mine. Şi când din mâna mea
Tu l-ai văzut, sărmanul, bând apa de-mbiare,
Ai zis: "Iubirea-n lume nimic mai dulce n-are,
Decât o nesfârşită încredere la tot!"

REGELE
Poveşti, frumos scornite! Femeie! ele pot
Să placă, dar nu-i nimeni naivul să le crează.

VATAIANA
(Regelui)
De ce nu-i ceri inelul?

REGElE
(incet)
O, nu cutez!

VATAIANA
Cutează!

GAUTAMI
Mai iartă-mi două vorbe, şi-n unnă fă ce vrei.
Aici sunt doi sihastri, doi preoţi; dacă ei
Minţesc şi dacă-ntocmai Sacontala minţeşte
Eu cer s-aducem martor pe Canva. El trăieşte.
Trei luni de ispitire el însuşi cerut,
Şi ieri a trecut ziua din urmă...

REGELE
A trecut! Ieri a trecut, sihastri! Minţit v-a fost cuvântul!
Ieri n-aţi venit, deci astăzi sunt liber. Jurământul
E rupt de voi.

SIHASTRUL De tine! Aşa ştii tu să juri?
Virtutea-i pentru rege să caute-apucături?
Sunt lungi trei luni de zile Sacontalei, dar scurte
Mişelului! O, rege, că n-am ajuns la curte
Ieri, ieri! Nu-ţi dam prilejul, aşa mişel de-a fi —
Iubirea unui rege se-mpiedică de-o zi!

GAUTAMI
Îți pare rău de faptă, te mustră, ruşine,
O, spune-o, asta-i totul!

REGELE
Ba tu-ţi măsoară bine
Cuvintele! Nu pune în joc mânia mea!

GAUTAMI
Degeaba ridici mâns a, că nu mă tem de ea!
Aşa uşor pe-o fată nici regii n-o înşeală,
Şi eu sunt mama fetei, şi am o socoteală
Cu tine! Om eşti, rege, dar om mai rău ca toţi!
Tu mi-ai intrat în casă pe-ascunsul ca un hoţ
Voind să-nşeli copila! Ai stat de ea întruna,
Căci te mâna păcatul şi te ferbea furtuna
Scârboasei tale patimi! De-aş fi ştiut atunci
La ce te bate capul, azi n-ai trăi, s-arunci
Atâta mişelie ca văl peste-o viaţă
Nemernică! Stăi, rege! Priveşte-mi drept în faţă
Ş-ascultă-mă! Cu gândul trăiam de la-nceput
Că nu eşti om de cinste; azi spun tot ce-am avut
Pe suflet, tot! Eşti galben, te văd! O, nu te-ascunde!
Ştii şi tu ce-i ruşinea? N-ai cum şi n-ai de unde!
(Pauză)
Când te-ai legat de vorbă cu fata, cătând rost
Să-ţi făptuieşti gândirea, aşa-i că nu fost
Ruşine? Neagă-mi, rege, să văd şi eu o dată
Pe-un rege cum minţeşte! Viteazule! Pe-o fată
Săracă şi orfană s-o bagi tu în pământ
De vie! Cu puterea să rupi al ei vestmânt
Ca să te-mbete goală! Ce păsat, ce-ţi pasă
Şi azi că biata fată era o preoteasă
A zeilor, că dânsa în codru sfânt trăia
În sfânta pocăinţă! Tu te-ai legat de ea
Acolo, la altarul de jertfă, s-o faci mamă!
Tu eşti Duşanta? Spune-mi! Nu, nu, altfel te cheamă!
Azi te cunoaştem bine! Te ştim noi cine eşti!
De-acum poţi merge, fiară, pe care drum voieşti!
Ucide-ne-n biserici ş-aprinde-ne prin sate,
Cu zi de zi tu pune păcat peste păcate,
Ca astfel să trimită mai iute Dumnezeu
Un fulger al urgiei cereşti, în capul tău!
(Mişcare)

REGELE
De n-ai avea tu haina, pe care-o ai, nebună,
Desigur acel trăsnet, cari ai dori să-mi pună
Sfârşit, ar cădea astăzi din mâna mea trimis
În capul tău. Tu însăţi nu ştii ce vorbe-ai zis!
Eu singur sunt de vină, şi fata nu?

GAUTAMI
O fată,
Când fură mintea ş-o lasă înşelată,
Să moară-n drum izbită de ochii tuturor!
O, tu eşti ca pârâul în zilele cu nor,
Când tulbure s-azvârle din matca lui cea plină
Şi-nnămolind tot câmpul, el rupe tot. De vină
E câmpul, zici tu, rege?
(Se întoarce, gata să plece)
Rămâi în noaptea ta!
Sacontala, noi mergem, n-avem ce căuta
Mai mult aici!

SACONTALA
Hai, mamă!
REGELE
Sacontala,ți-e pripă?
Mai vreau o vorbă numai; mai vreau să stai o clipă.
Tu taci, şi taci întruna. De ce nu zici nimic?

SACONTALA
A zis tot Gautami, eu n-am ce să mai zic.

REGELE
Dar zi măcar o vorbă, şi zece, şi o mie,
Vreau să te-aud! Răspunde-mi! Ce ai să-mi spui tu mie?

SACONTALA
Nimic.

REGELE
Aşa de bună şi blândă, precum eşti,
De ce nu-mi spui? Vro vină de ai...

SACONTALA
Tu mă priveşti
Cu ochii stinşi! Şi-n suflet, când ţi s-a stins iubirea,
De-o cauţi pretutindeni, n-o afli nicăirea!
O vină, -ntrebi? Da, vina că sufer azi, că sunt
O umbră plângătoare, legată de mormânt!
De s-ar întoarce iarăşi acele vremuri foaste,
Aş şti acum că drumul ce duce la prăpaste
E-ncrederea! Ştiu astăzi. Târziu. De n-aş mai şti!
De azi iau capăt toate! De-acum ne-om despărţi
Cărările, şi vecinic tu perde-vei cărarea,
Vei pune între mine şi tine-ndepărtarea
Ca stavilă, şi strajă tu pune-vei de-acum
La uşi întreaga ură.
(Resignată, ştergând lăcrimele)
Eu plec! Gătitul drum
De tine! Mă voi duce şi-n chip de mişelie
Murind mereu trăi-voi ş-această moarte vie,
Îmi voi sili durerea să moară-n piept, cu ea
Luptându-mă, şi-n urmă, când nu voi mai putea,
Atunci — se iartă toate! De plâng, e că mi-e jale
De moarta-mi fericire, de gândurile tale,
De calea veciniciei pe care mi-o dai tu!

REGELE
Te simţi tu vinovată?

SACONTALA
Mă simţ, mă simţ d-acu!
S-alerg d-acum prin lume de-a lungul şi de-a latul,
În ochii stinşi cu moartea şi-n suflet cu păcatul.

REGELE
Tu mă iubeşti!

SACONTALA
Nu cere un lucru de prisos!
Nu e nimic în lume mai rău, mai dureros
Nimic, decât iubirea cea pusă la-ndoială!
Se crede înşelată, când nimeni n-o înşală,
Aude unde n-aud nimic — o las' !
Din vechea ta iubire nici urmă n-a rămas,
Ş-acum pui la-ndoială p-a mea!...

REGELE
E cu putinţă
Să afli o femeie cinstită, cu credinţă
La dragoste.

SACONTALA
O, Doamne, ce-otravă poartă-n el!
Ţi-e josnic chiar şi gândul!

REGELE
Aveai tu un inel.

SACONTALA
Şi-l am şi azi.

REGELE
(Cu silă)
Arată-!
SACONTALA
(Văzând că n-are Inelul)
Inelul!Unde-i, unde-i?
Tu ştii de dânsul, mamă! Ce l-am făcut?
(Se privesc inmărmunte)

REGELE
(Către Gautami)
Răspunde-i!

GAUTAMI
Inelul! Ştiu anume că astăzi l-ai avut.

VATAIANA
Se poate. Unde-i, dară? Desigur, e perdut!
Sacontala, răspunde! De ce taci, Gautami?

GAUTAMI
Tu l-ai scăpat în apă la Gange, draga mamii, -
Când te-ai scăldat sub maluri.

VATAIANA
Te-apucă de obraz!
Femeile ştiu vecinic să scape de necaz,
Întotdeauna vorba din urmă! Iacă felul!

REGELE
(Ironic)
Voi stoarce, dragă, râul întreg, s-aflăm inelul!
Ah, cât ţineam la tine şi cât mă mângâiam
Cu gândul că un suflet mai drag ca tine n-am!
Acum la mine-i rândul să-ntroienesc mustrarea
Pe capul tău! Tu însăţi ai pus îndepărtarea
De stavilă-ntre mine şi tine, şi pus
De strajă necredinţa! Ridică fruntea sus
De mai cutezi! Ridic-o: umblat-am eu ca hoţii,
Ori tu? De fac vro faptă, o fac de-o văd cu toţii
Şi toţi mă ştiu! Tu însă — pe-ascuns!

SACONTALA
Nici sfinte legi,
Nici drepturi nu cunoaşteţi, nimic, voi sarbezi regi!
Poporul vi se-nchină şi el vă dă dreptate,
Iar voi, vă credeţi trup fără de păcate —
De n-aţi fi voi puternici, şi dac-ar fi deştept
Poporul, să vă spună ce crede el pe drept,
Voi aţi vedea că-n urmă cenuşă va rămâne:
Ieri slavă, azi părere, prostie însă mâne,
Aceasta-i munca voastră!
Tu râzi, că uşor!
Hai, mamă, hai acasă! De ce mai stăm? Mi-e dor
De codri, de căscioara pe ţărmurile văii,
Acolo, unde vecinic departe ne sunt răii;
Acolo, unde-i totul creat să-l înțelegi
Şi cerul ne scuteşte de fiare şi de regi!

REGELE
Eşti liberă, poţi merge.
Să-ţi pară însă bine,
Că scapi iară pedeapsă. Căci moartea se cuvine
Tot omului ce caută pe rege-a-l cleveti.

SACONTALA
(Se opreşte)
Ori azi, ori mâine, moartea totuna e. De-o zi
Nu-mi pasă! Uite, rege, mi-e gol de haină peptul
Tu l-ai rănit o dată; străpunge-l, căci ai dreptul!
Din mâna ta, ca moartea nimic nu poţi să-mi dai
Mai bun! Tu mi-ai promis-o! Aleargă, de ce stai?
Dă-mi moartea, ca o milă, să scap de suferit,
Ori dă-mi-o ca pedeapsă, că prea mult te-am iubit,
Mi-o dă, ca datorie de împrumut, pe care
Am s-o plătesc. Ori dă-mi-o ca jertfă de-mpăcare
Cu zeii cei puternici, scârbiţi de fapta mea —
Împacă-te cu tine, şi conştiinţa rea
Împacă-ţi-o prin moartea acestui trup ce poartă
Un suflet mort! Ah, gândul să mor, să fiu eu moartă!
O, rege, milă, şi întoarce-mă-n pământ
Şi moartea mea să-ţi fie etern binecuvânt!
(Regele vine de pe tron, vrea să o prindă de mână)

REGELE
Sacontala!
(Gautami strânge cu braţul drept pe Sacontala,
cu stânga împinge pe rege)

GAUTAMI
Feri, câne! În mâna ta e laţul,
Ca s-o sugrumi! Pe dânsa n-ai dreptul să pui braţul!
Nevrednic eşti de-atâta! Mai ai ceva să-i ceri?
Feri, monstru fără fire şi suflet! Fiară, feri;
Ajungă-te răsplata durerii ei nebune,
Şi ţipătul ei jalnic ca blestem să răsune
Urechii tale vecinic! S-o vezi în vis mereu!

SACONTALA
Nu, mamă, eu nu-l blestem! Să-l ierte Dumnezeu!

GAUTAMI
Tu nu! Dar ce m-opreşte să nu fac eu aceasta?
Tu, care-ţi dai peririi şi-ţi necinsteşti nevasta
Pentr-un inel, tu care minciuna ți-o aleg
De haină, tu acela ce singur faci legi
Şi scuipi pe toată Veda şi joc baţi de lume,
Tu rege după haina ce-o porţi, şi după nume,
Dar sclav în gând şi-n faptă, mişel întunecat —
Tu, tu trăind în lacrămi, să mori un blestemat!
De-acum nici o femeie să nu te mai iubească,
Nici un copil din tine în veci să nu se nască,
Să nu te-asculte nimeni, s-alergi necunoscut,
În veci purtând cu tine întregul tău avut,
Să simţi nefericirea spre crime cum te trage,
Şi-n veci să nu se afle vrun preot să se roage
La Indra pentru tine! Zăcând să veştejeşti,
Să pieri văzând cu ochii şi ars să te topeşti
De boale, cu trup schilav, cu ochii supţi, cu graiul
Uscat şi stins, pe lume mişel cerşinduli traiul,
Să mori mişel, sub garduri, neplâns de nici un cânt,
Şi să-ţi îngropi tot neamul cu tine-ntr-un monnânt!

REGELE
Închideţi-o!

SIHASTRUL
Stăi, rege! Pui crimă peste crime!

SACONTALA
(Regelui)
Vai, lasă-mi-o, ai milă, că nu mai am pe nime!

GAUTAMI
(Se lasă să o lege paznicii)
O, las, drăguţa mamii, să facă tot ce vrea!
Rămâi cu bine!

SACONTALA
Mamă!

REGELE
(Către paznici)
Ieșiți acum cu ea!

SIHASTRUL
(Către rege)
Ne-am 'implinit solia, ne ştim şi judecata,
Putem pleca.
(Dânşii pleacă; Sacontala vrea să iasă cu ei)

UN SIHASTRU
(O împinge Indărăt)
Tu, unde?

SACONTALA
Eu, unde? Eu la tata.

SIHASTRUL (Cruht)
Tu stăi! Tu eşti nevasta acestui om! Nu-ţi cei
Dreptatea? Stăi, femeie! La tată-tău ce vrei?
El nu te mai primeşte.

SACONTALA
Nici el! O, biata mamă!
Nu mă primeşte nimeni şi nimeni nu mă cheamă,
M-alungă toţi! Şi milă n-am cui să cer! Şi cui
Să mă mai plâng.

SIHASTRUL
(Arătând spre rege)
Bărbatul! Tu plânge-i-te lui!
(Sihastrii ies, Sacontala iese-n urmă; ținându-se de perete)

SACONTALA
Eu singură pe lume, pierdută şi pustie —
Pământule, ai milă şi-nghite-mă de vie!
(Iese; regele trist s-aruncă pe tron)

REGELE
Se duce! Ea se duce! De veci acum s-a dus!
Un soare-al primăverei apus!

VATAIANA
Toate-au apus!
Regina, mama voastră, aşteaptă după tine,
E-n sală. Şi cu dânsa Vasumati.

REGELE
E bine.
Eu plec, acum sunt liber.

PAZNICUL
(Intrând in sală)
Sacontala.

REGELE
(Tresărind)
Ei, ce?

PAZNICUL
E moartă.

REGELE
(Ţipând)
Moartă?

PAZNICUL
E moartă-n prag afară!

REGELE
E moartă!

VATAIANA
Las' să fie!
(Regele aleargă să iasâ'. Vataiana 11 prinde de mână)

REGELE
Sacontala — ce vrei?

VATAIANA
V asumati...

REGELE
Dă-mi pace!

VATAIANA
Şi mamă-ta...

REGELE
Şi ce-i?
E moartă-n prag afară...

VATAIANA E moartă, se-nţelege.
Şi chiar findcă-i moartă, eşti liber, liber, rege!
(Regele se smulge; pune mâna la frunte)

REGELE
Eu liber? Am zis asta? Ori tu, ori eu minţesc!
(Furtunatic, dă spre uşă, strigând)
Eu liber? Doamne, Doamne! Şi simţ că-nnebunesc!



Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Kalidasa








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Aurel, și Th3MirrOr și Adina, au dreptate.
Am citit Sacontala în urmă cu aproape 30 de ani, o recitesc acum cu mai mare bucurie. Ce poți să comentezi în fața unei măreții ? Cuvintele ar fi de prisos și i ar știrbi frumusețea.
Pentru toată munca ta, însă, îți mulțumesc !
Cu drag,
mirimirela
joi, 21 ianuarie 2016