Kabir cugetă în sine - Kabir

Kabir cugetă în sine și zice: „Cel care
nu are nici castă nici țară, care e fără formă
și fără calitate. Acela umple întreg spațiul.
Creatorul a adus întru ființă Jocul Bucuriei
și din cuvântul OM a izvorât Creația.
Pământul e bucuria Lui; bucuria Lui e cerul;
Bucuria Lui e strălucirea soarelui și a lunii;
Bucuria Lui e începutul, mijlocul și sfârșitul;
Bucuria Lui sunt ochii, întunericul și lumina.
Oceanele și valurile sunt bucuria Lui:
bucuria Lui e Sarasvati, e Jumna, și-i Gangele.
Învățătorul este Unu: viața și moartea,
unirea și despărțirea
sunt toate jocurile Lui de bucurie!
Joaca Lui, uscatul și apa, întreg universul!
Joaca Lui, pământul și cerul!
În joacă se desfășoară Creația, în joacă
se întemeiază. Tot universul, spune Kabir,
stă în jocul Lui, și totuși
Cel Care Se Joacă rămâne necunoscut.




Traducere Stela Tinney

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Kabir



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.