Un orb - Jorge Luis Borges

Nu știu ce chip e cel ce mă privește,
Când chipul din oglindă îl privesc;
Și nici al cui e chipul bătrânesc,
Tăcut și ostenit ce mă pândește.
Încet, în umbră, mâna-mi dibuiește
Contururile vagi. Lumini sclipesc,
Și părul tău o clipă îl zăresc
Ce-i din cenușă ori de aur este.
Repet, cu Milton: tot ce am pierdut
E-a lucrurilor vană suprafață.
E-o mângâiere-aceasta, el ne-nvață.
La litere, la roze gându-mi mut
Și cred că, dacă fața aș putea
Să-mi văd, acum, eu cine-s aș afla.


traducere - Andrei Ionescu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.