Odă scrisă în 1966 - Jorge Luis Borges

Nimeni nu e patria. Nici măcar călăreţul
Care, semeţ, când se crapă de ziuă într-o piaţă pustie,
Străbate timpul pe un armăsar de bronz,
Nici ceilalţi care privesc din marmură,
Nici cei care şi-au risipit cenuşa în fapte vitejeşti
Pe întinsul Americii
Ori au lăsat în urmă un vers, o biruinţă
Ori amintirea unei vieţi curate,
Reînnoită zi de zi cu bărbăţie.
Nimeni nu e patria. Nici măcar simbolurile.

Nimeni nu e patria. Nici măcar timpul
Covârşit de lupte, spade, exoduri
Şi de lenta populare a ţinuturilor
Ce se mărginesc cu răsăritul şi apusul,
Şi de chipurile îmbătrânite tot mai mult
În oglinzile aburite,
Şi de răbdătoarele agonii neştiute
Ce ţin până în zori,
Şi de păienjenişul ploii
Peste grădini cufundate în întuneric.

Prieteni, patria este o faptă săvârşită necontenit,
Precum necontenită este lumea. (Dacă Eternul
Spectator ar înceta să ne viseze
O singură clipă, ne-ar trăsni,
Fulger alb şi năprasnic, uitarea Lui)
Nimeni nu e patria, dar noi toţi trebuie
Să fim vrednici de vechiul jurământ
Pe care l-au făcut acei bărbaţi
De-a fi ce nu ştiau că sunt: argentinieni,
De-a fi ce-aveau să fie chiar prin faptul
Că se legaseră prin jurământ în această casă veche.
Suntem viitorul acestor bărbaţi,
Îndreptăţirea acelor morţi;
Avem datoria
Să îndeplinim misiunea glorioasă
Pe care au lăsat-o moştenire umbrei noastre
aceste umbre pe care suntem datori să le izbăvim.
Nimeni nu e patria, dar noi toţi suntem patria.
necontenit să ardă-n pieptul meu şi în al vostru
Această flacără atât de pură şi tainică.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.