Însuflețit de mari bucurii... - Johann Wolfgang von Goethe

Însuflețit de mari bucurii mă simt pe pământul cel clasic.
Lumea cea veche și lumea de astăzi mai tare-mi vorbesc.
Sfatul, aici, îl urmez, răsfoiesc tomuri bătrâne,
Cu mâini silitoare, zilnic cu noi desfătări.
Nopțile, însă, Amor cu altfel de lucru mă ține
Pe jumătate savant, de două ori fericit sunt.
Și oare eu nu studiez, când gingașa sânului formă
Contemplu și mâna-mi pe coapsă alunecă lin?
Marmura-atunci de-abia, cu-adevărat, o-nțeleg; cuget și-asemui,
Văd un ochi care simte, simt cu o mână ce vede.
Chiar de-mi răpește iubita câteva ore-ale zilei,
Orele nopții îmi dăruie, ca răscumpărare.
Doar nu stăm mereu de săruturi: se stă și cuminte de vorbă.
Somnul de-o biruie, eu culcat, mă gândesc la atâtea.
Deseori versuri făcut-am, fiind încă-n brațele ei,
Și hexametri scandat-am, cu degete line
Pe-al ei spate. Dulce, în somn ea respiră
Și răsuflarea adânc mă pătrunde, ca o văpaie.
Amor opaițu-aprinde și se gândește la vremea
Când aidoma slujbă la triumviri împlinise.


Traducere M. Banuș

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.