Între disperare și speranță - Jidi Majia

Nu știu
Ce se află pe ultima pagină
A cărții sfinte a Ierusalimului,
Știu doar că o bombă explodă
Într-un autobuz din Betleem,
Când treceam pe lângă o cafenea de pe marginea drumului;
În explozia care a avut loc acolo, încă o dată,
Speranța care apăruse din disperare,
Într-o clipă, s-a dovedit a fi o himeră.

Nu știu
Dacă se poate folosi durerea ca balanță,
Pentru a cântări viața și moartea,
Durerea este un eveniment de rutină
În fiecare colț al Ierusalimului;
Și totuși nu am renunțat niciodată
Să denunț violența și la dorința mea de pace;
Cred că gloanțele
Ar trebui uitate pentru totdeauna;
Acum, dincolo de Zidul Izolării, chiar în această zi
Strigătele copiilor
Sunt îmbibate de sânge;
Nu voi mai putea crede din nou în forța supremă a creației,
Deoarece caruselul violenței
Ne-a redus speranțele de o mie de ori
Pentru nimic, rămânând doar disperarea.

Istoria acestui oraș
Pare să fie la fel
Din ziua nașterii sale;
Trădarea și ura le-au ținut companie oamenilor;
Chiar și mângâind o piatră, aici,
Înseamnă mângâierea lacrimilor omenești
(de aceea când ascultăm pietrele Ierusalimului,
Auzim doar bocet)
Nu știu
Ce se află pe ultima pagină
A cărții sfinte a Ierusalimului,
Dar știu
Că-n vechiul oraș Ierusalim,
Între speranță și disperare,
Există o singură cale de-a alege
- Calea păcii!

traducere din spaniolă - g.Cristea


Entre el desespero y la esperanza

No sé
Que se encuentra en la última página
Del sagrado libro de Jerusalén
Ahora sé que una bomba explotó
Sobre un bus de Belén
Mientras pasaba por un café al borde de la carretera
En la explosión que ocurrió allí, una vez más
La esperanza que había surgido de la desesperación
En un instante, resultó ser una burbuja

No sé
Si pueda usar el dolor como la escala
Para pesar la vida y la muerte
Pero este es un rutinario acontecimiento
En cada esquina de Jerusalén
Sin embargo, nunca he abandonado
Mis denuncias contra la violencia y mi añoranza de paz
Pienso que las balas
Deberían ser relegadas al pasado para siempre
Ahora, justo más allá del Muro del Aislamiento, este mismo día
Los gritos de los niños
Se empapan de sangre
Nunca podré volver a creer nuevamente en la suprema fuerza de la creación
Porque el ciclo de la violencia
Ha reducido nuestras esperanzas mil veces
Para nada salvo la desesperación

La historia de esta ciudad
Parece destinada a ser así
Desde el día de su nacimiento
La traición y el odio le han hecho compañía a la gente
Incluso acariciar una piedra aquí
Significa acariciar lágrimas humanas
(por eso cuando escuchamos a las piedras aquí
Escuchamos sólo llanto)
No sé
Que se encuentra en la última página
Del sagrado libro de Jerusalén
Pero sé
Que en la antigua ciudad de Jerusalén
Entre la esperanza y la desesperación
Sólo hay un camino a escoger
-¡El camino de la paz!

traduccido del chino - León Blanco

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: Jidi Majia



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.