Creație - James Weldon Johnson

Creație

Și a ieșit Dumnezeu în spațiu
Și s-a uitat în jur și a zis:
"Sunt singur -
O să-mi creez o lume. ”

Și cât putea vedea ochiul său
Întunericul acoperea totul
Mai negru decât o sută de nopți
Jos într-o mlaștină de chiparoși.

Dumnezeu a zâmbit
Și lumina a răsărit
Și întunericul s-a dat la o parte
Și lumina a strălucit în cealaltă
Și Dumnezeu a zis: "E bine!"

Atunci Dumnezeu a întins mâna
Și a luat lumina în palmele sale
Și a învârtit-o și a făcut soarele
Și l-a așezat pe cer să lucească.
Și lumina care a mai rămas
A strâns-o într-un glob sclipitor
Pe care l-a aruncat în întuneric
Smălțuind noaptea cu lună și stele.
Mai jos între întuneric și lumină
Apoi Dumnezeu a creat lumea.
Și Dumnezeu a zis: "E bine!"

Apoi s-a pogorât Dumnezeu
Și soarele era în mâna dreaptă
Iar luna era în mâna stângă
Stelele-i roiau în jurul capului
Și pământul era sub picioare.
Și a umblat și pe unde a călcat
Pe urme s-au scufundat văile
Și munții s-au ridicat în sus.

Apoi s-a oprit și a văzut
Că pământul era încins și inert.
Și a pășit atunci Dumnezeu
Dincolo de marginile lumii
Și a scuipat cele șapte mări.
Când a clipit din ochi
Au licărit fulgerele pe cer
Când a bătut din palme
Tunetele s-au rostogolit
Și apele din cer s-au revărsat
Și au răcorit pământul.
Apoi a încolțit iarba verde
Și florile roșii au înflorit
Bradul a ridicat vârful spre cer
Și stejarul și-a întins brațele
Lacurile s-au înghesuit
În golurile pământului
Râurile au alergat până la mare.
Dumnezeu a zâmbit din nou
Și curcubeul a apărut pe cer
Arcuit în jurul umărului său.

Dumnezeu a ridicat brațul
Și a făcut un semn cu mâna
Peste ape și peste uscat
Și a zis: „Să fie! Să fie!”
Și mai repede decât el
Să-și coboare mâna
Peștii înotau în râuri și mări
Fiarele și tărâtoarele
Mișunau prin codri și colnice
Păsări despicau aerul cu aripile.
Și Dumnezeu a zis: "E bine!"

Apoi Dumnezeu a mers
Și s-a uitat jur împrejur
La toate câte făcuse
S-a uitat la soarele său
S-a uitat la luna sa
Și la stelele cele mici
S-a uitat la lumea sa
La toate câte viețuiau
Și și-a Dumnezeu:
„Sunt încă singur”.

Atunci Dumnezeu s-a așezat
Pe coama unui deal
Unde să se poată gândi.
La malul râului adânc și lat
S-a așezat cu capul în mâini
Și s-a gândit, s-a gândit
Până când s-a hotărât:
„Am să-l creez pe om!”

Sus din albia râului
Dumnezeu a scos lut
Și apoi a îngenuncheat
Pe malul râului unde sta
Și acolo Dumnezeu Atotputernic
Cel care a aprins soarele
Și l-a fixat pe cer
Cel care a aruncat stelele
În cel mai depărtat colț al nopții
Cel care a rotunjit pământul
În podul palmelor sale
Acest Dumnezeu Mare
Ca o mamă aplecată
Peste leagănul pruncului său
A îngenuncheat în țărână
A luat grămăjoara de lut
Și a modelat-o după chipul său.

Apoi în lut a suflat duhul vieții
Și omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

Traducere de Marin Mihalache

Adăugat de: marin.mihalache

vezi mai multe poezii de: James Weldon Johnson



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.