Privighetori - Ivan Bunin

Ba mai în pară, ba-ncetînd,
Străfulgerînd dinspre tării
Alei, în zgomote sunînd
La geamuri întuneric mi-i.
Tot mai aproape nori despică
Bolţile toate, scăpărînd
Şi vîntul nopţilor aplică
O ploaie albă pe pămînt.
În cîmpuri pîinea-i către roadă ..
Iar din grădini pînă spre zori
Răzbat cu vîntul în grămadă
Cantate de privighetori.
Dar iată prin copaci se lasă
Un•vifor rece, îngheţînd
Iarba-nverzită şi de coasă,
Fereastra s-a trezit sunînd,
Un foc a fulgerat pe loc ...
Şi de odată sub pridvor
Un semn ciudat, fulgerător
Am observat, ca un ghioc ...
În jur − nici zgomot şi nici sunet,
Grădina iese de sub giulgi
Şi ninge flori, de parcă-s fulgi
Şi rîde după-o zi de tunet.
Pîinea în cîmp stă aplecată
Înspre pămînt, cu-adînci fiori,
Iar din grădini la fel te-mbată
Cantate de privighetori.

Cînd ploaia apăru, slăbită,
C-un fulger, şchiopătînd spre nori
Noaptea umplu aleea toată
Doar cu căldură şi splendori.
Dormea pămîntul somn de pace
Şi nu ştiu cum părea-ntristat,
Dintr-un potir de foc tenace
O zare se-ncălzea treptat.
Iar din grădini, unde-aşteptase
În umbra gingaşelor flori,
Curgeau în zarişti de mătase
Cantate de privighetori.

* * *
Noaptea de april, lucindă, arde,
Beznă rece zace în grădini.
Grauri dorm, îndepărtat de soarte
Glasul lor adoarme prin străini.
Proaspăt cernoziomul amiroase,
Arătura-i fără de sfîrşit
Şi se-aşează peste glii mănoase
Felinarul stelelor, topit.
După dealuri, stele oglindind,
Gropile lucesc cu apă lină,
Vulturii pe sine rechemînd
Cad din zbor în noaptea aprilină.

Iar în holde primăvara suie,
Zări aşteaptă ori un semn confuz,
Mohorîtă-n foşnetul de arbori,
Cată-n cîmpuri sumbre un răspuns.

* * *
Apa se leagănă de-un mal
Şi înrăită-n ţărmuri sună.
Stoluri de grauri, triumfal,
Prea vesel la un semn se-adună.
Nori negri fumegă pe dig
Şi-n dimineţi cu aer cald
Albe perechi de păsări ning
Fuioare albe de smarald.
Iar la amiază pe sub geam
Umbre dansînd joc nou încearcă,
Ca pata soarelui avan
, , Mici iepuraşi” în sală joacă.
De după munţi, înmărmurit,
Nevinovat cerul se-arată
Şi, gingaş, soarele grăbit
Varsă căldură-n vechea poartă.
O, primăvară, ţi se-mplină
Ce-nchipuit-ai doar în vis
Şi simţi nou foşnet de grădină
Şi cald miros de-acoperiş.

Apa din jur ascultă-n sat
Cînt de cocoşi cu glas sonor,
Iar vîntul, moale şi uscat,
Închide ochii-ncetişor.

* * *
Întreg necuprinsul clipeşte din pleoape
În ape, de rîu, primăveri descifrînd,
Prin holde văzduhu-aureşte şi-aproape
Pescarii se-aud de acasă venind.
E tînără încă-nverzita pădure,
Iar tihna coboară şi-n linişte-apoi
Doar cucul cîntînd vrea aleanul să-mi fure!
Hai, spune-mi, vom fi peste-o vară-amîndoi?
Aici, voi mai fi sau muri-voi, străine,
Sub raze solare, la ultimul ceas,
Şi voi număra cîte zile senine
Din viaţa trăită de tot mi-au rămas?
Am să te cuprind cu tristeţi, ca pe-un frate,
C-o taină în suflet, că anii se duc,
O lume iubesc, însă singur sînt, foarte,
Peste tot şi mereu ca un cuc!

* * *
E palidă şi clară, totuşi, luna,
Abia luceşte cerul de cenuşă,
Şi tărmul aurit ascunde numai
O umbră-rămăşiţă de păpuşă.

Să mergem împreună, înspre seară
În valuri apa spumegă, se-mplină
Şi în *înd sub luna cea de ceară
Se va-ncălzi neliniştea marină.
Va fi o noapte veselă de vară,
În zări turceşti sînt două brigantine,
Care ridică pînzele senine
Ca la semnalul navei să dispară.
Dar nu e vînt şi sta-vor pîn-la zi,
Se clatină, tot tremură umil
Şi-n raza lunii felinare-or fi
Părînd priviri mirate de copil.


Versuri tălmăcite de Traianus

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ivan Bunin