Iubeşte-mă de iubire, de ură, de disperare...

Autor:Camelia Oprița


Adăugat de: Camelia Oprita

luni, 23 martie 2020

Sărutul, acest prezent cu tendinţa de a exploda,
creşte până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieşisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.

Mi-am zis că e o primejdie fără sfârşit,
ceva se nalţă în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.

Iubesc şi mă tem. Ceva se nalţă în mine;
nu mai pot supravieţui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcţiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viaţă, neînţeleasă de moarte.

Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânci
sunt secundele
care urcă înspre fiinţa ta.
Vezi după adâncimea ochilor mei?
Dacă nu eşti îndrăgostit de mine,
vezi marginea lunii
ca o expresie maximă a absurdului.

Iubeşte-mă până nu mai poţi trăi nimic
fără mine, iubeşte-mă de iubire,
de durere, de ură, de disperare.
Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânc
e albastrul fulgerat de ape.


vezi mai multe poezii de: Camelia Oprita


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCXXVIII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.