Declin - Ion Vinea

O tristeta întarzie în mine
cum zaboveste toamna pe câmp,
nici un sarut nu-mi trece prin suflet,
nici o zapada n-a descins pe pamânt.

Cântecul trist, cantecul cel mai trist
vine cu clopotul din asfintit,
îl auzi în glasul sterp al vrabiilor
si raspunde din umilinta talangilor.

E toata viata care doare asa,
zi cu zi pe întinderea stepelor
între arborii neajunsi la cer,
între apele ce-si urmeaza albia,
între turmele ce-si pasc soarta pe câmp
si între frunzele care se dau în vânt.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Vinea








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.