Toamna - Ion Pillat

Au vuit prelung ca vântul păsările migratoare
Peste casa părintească unde ieri m-am regăsit
Singur cu lumina, care galbenă venea din soare,
În odaia de-altădată să-mi ureze bun sosit.
Toamnă, iată-ne-mpreună, gospodină ce porţi cheia
Ruginită, ca o frunză, a trecutului meu mort.
Tomnă, iată-ne alături, noi cu visul, pe aleia
Nucilor ce ancorează pentru iarnă-n al tău port.
Precum seara, pe câmpie când fâşii se prinde ceaţa,
Tot auzi sunând vecernii şi nu ştii de unde vin,
Sub frunzare rărite amintirea cheamă viaţă,
Dar trecutul îi răspunde ca un clopot în declin.
Zile albe, zile negre… ce străine, ce departe,
Buclele în care dorul meu de cer l-am îngropat…
Toamnă, lasă-mă să mângâi părul tău de frunze moarte,
Părul tău de aur roşu şi de soare întrupat.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cu drag, Dănuța
Gerra Orivera
miercuri, 08 martie 2017



"Toamnă, lasă-mă să mângâi părul tău de frunze moarte,
Părul tău de aur roşu şi de soare întrupat."
wow..ce frumos..
multumesc...
danab
miercuri, 08 martie 2017