Străinul - Ion Pillat

Pe bancă, sub castanul din vie, te așează,
Străine, ce venit-ai priveliştea s-o vezi —
Florica e acolo, cu casă, parc, livezi,
Şi peste drumul mare: zăvoiul. Înserează.
Câmpia e albastră şi-n zare norii ard.
Sclipeşte Răul Doamnei înspre apus, o clipă
Un taur muge; puţul cu lanţ şi roată ţipă;
Şi vrr! un zbor de vrăbii zbucneşte dintr-un gard
Te-apleci mirat, străine, pe-amurg ca pe o ramă
Ce-ar străluci din umbră muzeului pustiu,
Şi crezi, pornind aiurea, rănit de-un dor târziu,
Că ai Florica Dar n-ai zărit, ia seama,
Pe-albastră depărtare a luncii de demult,
Trecutul meu, ce arde sclipind în Răul Doamnei —



N-ai auzit, deodată rupând tăcerea toamnei,
Vrr! timpu-n zbor, pe care cutremurat l-ascult.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.