Sarcofagele - Ion Pillat

Murea o lună albă pe zarea de opal
Și plopii-n nemișcarea văpăii selenare
În șiruri nesfârșite se oglindeau în mare
Nu se-auzea nici vuiet nici spargere de val.

Și singur cu-al meu suflet - cu Psyche - drept tovarăș,
Cutreieram ținutul mergând înspre Apus.
Iar, când prin frunză rară își stinse Hesperus
Lumina ca o veste că zori de zi vin iarăș,

Zărit-am cu uimire trei sarcofage-n rând.
Erau ciclopeene și foarte vechi pesemne,
Aveau pe ele puse necunoscute semne,
Și tremurau pe ele lungi ramuri fremătând.

De-aramă era unul și altul de potir.
Al treilea-n frontonul de marmură curată
O fugă de centauri semeți purta săpată;
Iar de zăpadă stâncii un roșu trandafir

Își agățase floarea de sânge. - Am întrebat:
- Aceste sarcofage, o Psyche, ce sânt oare?
Dar ea, bătând din aripi cu pene de ninsoare,
A început să plângă și mi-a răspuns ciudat:

O, nu-ntreba! Mai bine să ne vedem de drum
Pe orizont se-nalță tot mai aproape albă.
Dar fața-i de lumină mai palidă ca nalba
Era ... Simțeam în mine o inimă de scrum.

- Aceste sarcofage doresc să știu ce sânt.
O, Psyche, tristă Psyche, cu aripi de zăpadă!
Dar ea-n țărână pene de nea lăsând să cadă
Părea din zbor rănită căzută pe pământ.

Și îmi șopti în pripă: De vrei, nebune, stai.
Aceste sarcofage cuprins sub stranii rune
Făptură celor care au fost în vremi străbune
Făuritori în viață de-al fericirii rai.

Sub friza de aramă, pe care luptători
Se-nfrâng și se resfiră de veacuri, dar zadarnic,
Azi doarme Alexandru, ce-n cuceriri fu darnic.
Arcașul biruinței cu ochi fulgerători.

Pe piatră purpurie, umbriți de oleandru,
Trec faunii pădurii și nimfele silvane.
Sub teoria frizei păgâne, sub frontoane.
Cu Hero mai visează acelaș vis Leandru.

Pe marmura ce-nvie când luna e pe cer,
Centauri fug în lupta cu-nvingatorul Hidrei
Citind nisipul vremii și clipele clepsidrei
Își doarme nemurirea cu ochii stinși Homer.

-Atunci strigat-am: Psyche, luceferii dispar,
Și ceața dimineții se-nalță lungi fâșii...
Aproape-i albă zâna cu flori trandafirii,
Robită fericire în lume vină iar!

Deschide sarcofagul cu tainic epitaf!
Și Psyche îngrozită împinse de aramă -
Lumina da năvală și umbra o sfărâmă,
Dar Alexandru unde-i? ... Văd pulbere și praf.

Și am simțit în mine o inimă de scrum:
-Orice izbândă-n veacuri e soră cu uitarea.
Nebunii stăpânească! E vremea ca și marea.
Și alți războinici calcă mereu același drum.

Nemuritor e singur copilul lui Eros -
Rămâne neștirbită și vecinică iubirea.
O, Psyche, dă-ne iarăși din moarte fericirea
A lui Leandru tânăr și-a Herii din Sextos.

Dar îngropându-și capul sub aripi de zăpadă,
Căzându-mi la picioare Psycheea tremurând:
- O, părăsește dorul! o, vino! și pe rând
Ea penele curate în praf lasă să cadă.

Și ridicat-am singur capacul de porfir:
Sub piatră răsturnată nu mai era nimica.
Stăteam legat de spaimă și mă-nghețase frica
Nemaiputând pricepe al amintirii fir.

Iar Psychee se sculase. Se-apropia acum
Dar marmura-nflorită de vraja dimineții,
- Mai tristă parcă Psyche în raza dimineții -
Și eu simțeam în mine o inimă de scrum.

- O, lasă sarcofagul din urmă! Nu-l atinge!
Menită a fost poate să moară nemurirea.
Să crezi în fericire e poate fericirea...
Petale de lumină pe noi lumina ninge,

Răsare zeul zilei pe zarea de opal,
Și plopii-n așteptarea zâmbirilor solare
În șesuri nesfârșite se oglindesc în mare
Și auzim doar freamăt și murmur lung de val...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat