Oglinda fermecată - Ion Pillat

Într-un conac de ţară părăsit
Şi unde nu venisem niciodată,
În toamnă şi-n tăcere ţi-am găsit
Ovalul pur ca un obraz de fată.

Oglindă, tu, burând argint pe tâmple
Şi-n ochii limpezi un trecut întreg,
Cu ce adâncuri sufletu-mi se umple,
De ce vârtej tulburător mă leg.

Răsar din vremi pe apa jucăuşă,
Atât de viu şi totuşi mort de mult,
În faţa mea - şi n-am deschis o uşă,
Şi umbra unei umbre o ascult.

Sunt eu, sunt eu, eşti tu de altădată!
Ecoul de-azi nu poate da cuvânt.
Şi stau înlănţuit şi vinovată
Privirea mi se-ndoaie la pământ.

Ştiam un om într-un local de noapte,
Adus puţin de umeri, aplecat
Nu pe-o femeie stearpă, ci pe şoapte
Pierdute din iubirea ce-a uitat.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.