Madonna mia - Ion Pillat

Sub bolta viţei înflorită,
Cu dulce umbră adumbrită,
Ca din icoane răsărită,
Zării iubita mea în vis.
În chip de sfântă florentină,
Cu ochii limpeziţi de vină,
Trecea plutind într-o lumină
De paradis.

Apoi, urmând a lor stăpână,
Mai albi ca mieii dintr-o stână,
Veneau ţinându-se de mâna
Cuminţi, doi heruvimi copii.
Sub paza aripelor sale
Cântau ca-n strane ogivale
De răsună întreaga vale
Cu melodii.

Şi inima fără de veste
Mi-a înflorit ca-ntr-o poveste,
În care nu ştii visul este
Predomnitor sau dacă nu-i -
Ca-n ţara basmelor în care
Nu crezi de-i aşteptată-n zare,
Ori mincinoasă arătare
A nimănui.

Sub cort de ramuri veştejite,
De goana norilor umbrite,
În vremea frunzelor cernite,
Văzui aievea ori în vis
Pe-un pat de flori de beladonă,
Un chip de palidă madonă
Într-o lumina monotonă
De cer închis.

Iar peste frăgezimea feţii
Ochind privirea lor, semeţii,
Vegheau în taina dimineţii
Nepăsători doi îngeri reci...
Şi-n fâlfăiri de aripi grele
Umbrarul patimelor rele
Îl aşteptau ca largi zăbrele
Pe fruntea ei.

Şi inima fără de veste
Mi se păli ca-ntr-o poveste,
În care toamna doamnă este
Pe raclă recelui pământ.
Şi n-a-ntrebat pe negrii îngeri
Pe cine duc fără de plângeri,
În ale zorilor răsfrângeri,
Înspre mormânt.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.