Frate iconar - Ion Pillat

Cu mintea-n zare ziua stă năuc,
Slab, cu ochi stinşi şi turburi cum e iazul.
Nu-i ştie nimeni pasul vechi, necazul,
Ce trupu-n post şi veghe îi usuc.

Dar când amurgul sare clar zăplazul
Şi albe aripi prin livezi se duc -
Monahului încremenit sub nuc,
Arhanghel tânăr i-a deschis obrazul.

A prins albastru nou din ceruri pure
Şi aur viu din lanul greu de spic
Şi verde crud din muguri de pădure.

Şi toată noaptea zornic, în chilie,
Pe lemnul ceruit după tipic
Fecioara Preacurată o învie.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.