Femeia pe pajişte - Ion Pillat

Cum goală te-ai oprit pe pragul de cer, de iarbă şi lumină,
Visez, ori ţi-ai schimbat aievea învoltul trup într-o tulpină?

Că ramuri braţe împăcate întinzi uitând de dor, de ură,
Şi părul tău în vânt rămâne purtat în chip de frunzătură,

Înfăşurată-n tinereţea copacilor din primăvară,
În tine - ca sub muşchi izvorul - se urcă seva şi coboară.

Şi cum te odihneşti plăpândă pe-un plai cu plante fără număr,
O, lasă, rogu-te, visarea să se aplece pe-al tău umăr.

Îngăduie un gând iernatic, zburând cu aripi obosite,
În fâlfăit de dor să cadă pe tine, pe nebănuite.

Deşi frunzişul supt de soare, în ploaie veştedă revine,
O, sănătatea de-a înfige în humă neagră rădăcine!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.