Cristal - Ion Pillat

Din neagră culme - mumă care poartă
În pântecul de taină prunc ursit -
Milenii împietrite ţi-au urzit
Curatul chip descătuşat de soartă.

Tulpini de orgă - jocul împlinit
Doar pentru ochi pe a tăcerii poartă -
Prind soarele în urmă fără toartă,
Scot stelele strălucind la infinit.

Minunea ta e dură şi fragilă,
Cleştar, de care mi-am legat şi eu
Un suflet clar, un trup opac de-argilă;

Prin tine îmi învăţ arhitectură
Divină şi, desăvârşind natură,
Răsfrâng senin vecia în vers greu.


Ion Pillat – Poezii 1965 (Editura pentru literatură – Împlinire)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.