Amurg în deltă - Ion Pillat

Cât vezi cu ochiul, verde, păpurişul
Se-ndoaie-n vântul serii, foşnitor.
Din când în când şi-arată luminişul
Un ochi de apă moartă. Un cocor
Cu aripa deschisă se ridică
Din stuf, sfâşietor de trist scâncind,
Sau cai tătari, dând roată fără frică,
Sălbăticiţi, nechează pe un grind.
Amurgu-mbracă Delta toată-n aur
Cu turla unui sat lipovenesc,
Dar umbrele ostroavelor de plaur
Albastrul cenuşiu îl împânzesc.
Vaporul taie noaptea şoptitoare,
Şi valul ce se-ntunecă-ntr-una,
Când cele cinci coline cresc în zare,
De aur vânat cum e pruna.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.