- E miezul nopții și afară plouă,
Nu văd nici luna, nici o stea pe boltă,
Mă răsucesc în pat până la două,
Din când în când mai fac câte o voltă
Cu pernă-n brațe și cu fruntea udă,
Îmi curg pe buze stropi aprinși de rouă,
Când simt în așternut tulpina crudă
Și-o strâng la piept cu mâinele-amândouă.
Ești lângă mine ori visez vestale
De mă scufund în lava pasiunii?
Mă-ndemni s-alerg prin fantezii letale
Și simt prin sânge cum aleargă hunii.
- De la un timp îmi ține companie
O amintire palidă și dulce,
Luceafărul bolnav de insomnie
În așternutul meu ar vrea să-și culce
Lumina ca pe-un semn de întrebare,
„Ți-e dor de el? ”, șoptește, parcă știe
Că nopțile-s lipsite de culoare
Când tu lipsești și nicio poezie
Nu-mi ține cald și nu-mi împodobește
Trupul plăpând cu floarea pasiunii,
Cum gura ta flămândă mă citește
Ca pe-un verset de foc al rugăciunii.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
mă-nclin, Laura...
nutzu (autor) vineri, 29 iulie 2016
Un poem in care iubirea se simte de la inceput pina la sfarsit.
e.laura luni, 25 iulie 2016
mulțumim, ștefan...
nutzu (autor) luni, 25 iulie 2016
Nu știu câți ani ai dar iubirea ta vulcanică mă înspăimântă cu frumosul ce curgea din ea !
Foarte iubire !
stefan doroftei doimaneanu luni, 25 iulie 2016
vezi mai multe poezii de: nutzu
Detalii poezie:
Distribuie pe: