Îngeri de împrumut - lui Mihai Eminescu şi Veronicăi Micle

Autor:Lorena Craia


Adăugat de: lorena.craia

sâmbătă, 17 iunie 2017

„Atâtea anotimpuri peste mormânt, iubito,
Cu frunze şi cu flori şi crengi curgând pe râu,
Încât să simt cum viaţa întreagă am trăit-o
Mai înclinat în mine ca spicele de grâu...

Şi câte primăveri cu ghiocei de gheaţă
Te-au înflorit în mine – o glastră grea de lut!
Eu – noaptea ce te-ascunde, tu – veşnic dimineaţă
Şi amândoi murind pentru-a ne fi născut.

Ah, câte flori de vară s-au scurs pe al tău piept –
Mireasmă-nveşnicită de verde şi câmpii...
Iubito, spre mormânt aş vrea să mă îndrept,
Căci tu sub braţul meu n-ai mai putea să-mi fii!

Ce veştedă mirare e pasul tău în iad,
Copacii desfrunzind la adieri puţine...
La căpătâiul tău tu lasă-mă să cad,
Acum când iarna vine, acum când iarna vine...”

Şezând pe muchia vremii, aud eternii miri
Citind în flori şi pietre, cu sufletul neteafăr,
Mărturisind „dorinţi” în „vecinice” iubiri,
Ea – înger şi el – demon, ei amândoi – luceafăr.

14 ianuarie 2017, Constanţa


vezi mai multe poezii de: lorena.craia


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: XCV.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.