Infernul lui Gabriel

Autor:Gabriel27


Adăugat de: Gabriel27

joi, 16 februarie 2017

Pasindu-mi in Infern, am simtit cum s-a cutremurat,

Intreaga-mi fiinta, intregu-mi palat.

Ma uitam la Poarta, si nu-mi venea a crede,

Ca exista cu adevarat, o Lumina de asa frumusete

Mi-am simtit cum sufletului meu negru, ii era sete,

Voia din al tau sarut sa se imbete.

Aduci inocenta, mirosi a Paradis,

Nu vreau sa te distrug, dar fara tine ma simt lipsit

De ceva ce mi-a trebuit,

Toata eternitatea, ce-am trait.



Sufletul imi e plin de cicatrici,

Am corpul tatuat de pacate,

Dar te uitai la mine ca si cum nu existau acele negre fapte.

Compasiunea si bunatatea ta, aduceau racoarea-n Infern,

Atingerea ta imi alina chinul etern.

Cum ai ajuns la mine oare, daca-mi permiti aceasta intrebare?

Esti un suflet ratacit, sau o arma a cuiva, sa ma doboare?

Ingenunchez in fata ta, inima-mi este in mainile tale,

Vreau sa-ti fiu scara pana inapoi in Paradis,

Nu vreau sa vad cum te doare,

Sa fii departe, de iubirea visurilor tale.


vezi mai multe poezii de: Gabriel27


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.