Îndrăgostește-te!

Autor:ileana


Adăugat de: ileana

miercuri, 14 noiembrie 2018

Îndrăgostește-te, mi-a strigat inima și eu am fugit
să-l găsesc pe cel care să mă arunce în abis.
După tine alerg strigând în minte o întrebare,
unde te duci, cu pași repezi călcându-mi inima în picioare?

Unde te duci, cu pletele fluturând prin vânt,
O să mă rănești, așteaptă-mă, vreau să-ți fiu veșmânt!
I-am găsit întrebării răspunsul căutat,
că dragostea nu are logică și nici explicații de dat,

apoi am urmat cursul acestei alergări,
până la colțul următoarei întrebări.
Unde stă oare ascunsă acea dragoste mare,
eu o aștept cu infinită și indestructibilă răbdare.

Vreau foc pe jăratecul tău să fiu pentru că știu,
dragostea poate dacă vrea, să mă poarte pe culmi,
pe munte sau în cer sau pe unde dorește,
dragostea poate să facă tot ce poftește.

Alerg cu picioarele goale prin lume,
să mă încalțe ea cu încălțări aripate și un nume
să-mi dea, după botezul focului ei,
să ma ardă și să mă nască așa cum tu vrei.

Îndrăgostește-te, mi-a spus inima și eu am fugit
să caut în lume focul, ce mă va arde prin timp.
Aleargă, îmi șoptește inima ta, arzând,
eu aștept să mă ajungi și să te aprind!

03.11.2018


vezi mai multe poezii de: ileana


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CLXVI.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.