În fiecare vers...

Autor:Adina Speranta


Adăugat de: Adina Speranta

miercuri, 22 martie 2017

În trupul meu a viscolit iubirea
Perenele iluzii dintr-un vis,
Un martor mut îmi este azi privirea
C-am cunoscut infern și paradis.

Cu degete de iarnă clandestină
M-am sinucis prozodic într-un vers
Și-am renăscut în celălalt, senină,
Ca-ntr-un absurd, neînțeles demers.

Neînțeles de voi, de cei pragmatici,
Prea ancorați în traiul monoton,
Finalului de zi-eroi dramatici
Purtând pe chip un zâmbet de bufon.

Eu am trăit în poezia scrisă,
În fiecare vers am explorat
Trăirea care este interzisă
De un sistem valoric eronat.

În fiecare vers e-o cugetare,
Un psalm cu ritmuri fără echivoc
Între pământ și cer nu sunt hotare
E numai poezie peste tot.

Adina V.

22.03.2017


vezi mai multe poezii de: Adina Speranta


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Frumuseţe
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, dragă Mirela :)

Îmbrățișări din suflet!
Adina Speranta (autor)
joi, 30 martie 2017



Și sufletul tău, lupta, trăirile, frumusețea gândului, toate răzbat prin poezia ta. Îmi face bine să vă regăsesc, prieteni dragi !
mirimirela
miercuri, 22 martie 2017