În așteptarea Luminii

Autor:Liliana Trif & Ioan Grigoraș


Adăugat de: nutzu

sâmbătă, 15 aprilie 2017

- Pe crini pătați cu sânge pășește astăzi cerul
Și Via Dolorosa în fața lui se naște,
În dreapta crucii albe tăcut e temnicerul,
Iar noi, a câta oară, ne pregătim de Paște.

Crucificând devreme Lumina, Adevărul,
Ne lepădăm, ca Petru, de teamă și ne pare
Că suntem tineri, veșnici, doar am mușcat din mărul
Îmbietor, al slavei, cu fructele amare.

Când vor cânta cocoșii, în semn de pocăință,
Vom arunca talanţii și ne-om spăla de vină,
Te voi ruga pe tine să-mi fii făgăduință
Și jur să-ți fiu de-a pururi lumină din lumină.

- Mă uit spre creasta crucii cum o alintă vântul
Și luna cum ne-mbie să așteptăm semnalul,
Când îngerii din ceruri vor săruta pământul,
În inimă credința-și va scrie recitalul.

Că-n noaptea asta sfântă menit e a renaște
Cel zămislit în Bethlen din dragostea divină
Și însemnați cu slova iubirii către Paște
Vom dărui cucernici lumină din lumină.

Când zorii dimineții ne vor spăla cu rouă
Vom cerceta cetatea în strai de sărbătoare
Și îmbrăcați de îngeri cu haină albă, nouă,
Vom ridica spre ceruri, pioși, o lumânare.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.