Au să rămînă plopii - Ileana Mălăncioiu

Nu mă cunosc decît atunci cînd plîng
Ştergîndu-mi lacrimile pe furiş
Şi încercînd cu greu să te ascult
De parcă-mi şade inima pieziş
De teamă că mă-ndepărtez prea mult.

Sîntem ca malurile unui rîu
Pe care apa veşnic le desparte
Şi le uneşte strîns fără să vrea,
Copiii dau cu pietre din fiecare parte
Şi pietrele alunecă în ea.

Când va seca izvorul va fi un prund întins
Cu păsări ce se scaldă în nisip
Şi se izbesc în lespezile calde,
Ne vom schimba la suflet şi la chip
Şi ne vom depărta ca să se scalde.

Din tot ce-a fost au să rămînă plopii
Pe marginile drumului pustiu
Cu frunza care tremură-aşteptînd,
Fără să ştie că e prea tîrziu,
Fără să ştie ce şi pînă cînd.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ileana Mălăncioiu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.