Iapa de cuarţ

Autor:lorena.craia


Adăugat de: lorena.craia

luni, 16 mai 2016

Rupestru, ponorul de ape,
Alunecă-n braţe de iele,
Brăzdând printre nişte hârtoape
Poiană de crude nuiele.
La marginea ei, odihneşte
Pădurea de seculari
Şi-n mijloc, magnific, domneşte
Stejarul dintre stejari.

Călare, pe-un roib de argint,
Un tânăr din neguri răsare,
Cătarea din noapte ferind,
Ducând-o, în tropot, spre zare.
Potrivnică-i este cărarea,
Şi vântul în piept se-opinteşte –
C-un muget, îşi strânge suflarea,
Când luna, pe poale-l primeşte.

Sleit de o fugă nebună,
Descalecă lângă stejar
Şi-n tihnă, sub clarul de lună,
Aprinde văpăi din amnar.
Din limbile roşii de foc,
Scântei dănţuiau pe mălini
Şi luna se prinse în joc,
Pe ochii-i de patimă plini.

Stejaru’-ndură să-i vorbească
De iapa de cuarţ dintr-un crâng,
Cu sălcii ce par să zdrobească
Oglinda de lac ce o plâng:
„Pe ea o-mblânzeşti dimineaţa,
Când roua îi calcă-n copite
Şi bobul se-ascunde-n fâneaţa
Câmpiilor proaspăt cosite.”

În zorii ce tocmai mijeau
Din negura nopţii, călare,
Un tânăr, cu ochi ce-i sclipeau,
În crângul de sălcii dispare.
O vede păscând lângă lac
Cum rumegă poamă cu poamă;
În rouri, pe coadă cum zac
Culorile-i tulburi din coamă.

„Trecuturi din mine te sapă
Şi limba-ţi prea rece şi udă
Îmi spumegă linişti şi-ndoapă
Din rana deschisă şi crudă.”
„Pe mine m-auzi dimineaţa,
Când roua îmi calcă-n copite
Şi bobul se-ascunde-n fâneaţa
Câmpiilor proaspăt cosite.”

În linişte, iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, împietrit –
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă-n prasiolith.

„Pe ea o-ncălzeşti cu sărutul
Luminii, ce-i cade pe faţă,
Pe ea o adapi din ţesutul
Dorinţei din ochii-carafă.”

„Trecuturi din mine te sapă
-n lumina, ce naşte o undă,
Din ochii mei, vino, te-adapă,
Dorinţele-n mine abundă...”
„Pe mine-ncălzeşti cu sărutul
Luminii, ce-mi cade pe ceafă
Şi eu mă adap din ţesutul
Dorinţei din ochii-carafă.”

În linişte iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, coralin –
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă-n jasp cristalin.

„Îţi stă la călcâi, liniştită,
Ferită de strânse lasouri,
Cu vorba ei dulce, -amuţită,
Purtată pe vântu-n ecouri.”

„Trecuturi din mine te sapă,
Dar stai liniştită, sub nouri;
Din trupul meu, vino, te-adapă,
Te port ca pe vânt, în ecouri...”
„Îţi stau la călcâi, liniştită,
Ferită de strânse lasouri,
Cu vocea mea dulce, -amuţită,
Mă porţi ca pe vânt, în ecouri...”

În linişte, iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, atârnat –
Lăsase să-i scape din pleoapă,
O lacrimă-n onix turbat.

„Şi pasu’-şi scoboară-n odaia
Doritelor dezinvolturi,
Din coapse crescându-şi văpaia
Ce naşte suav peste nuri.”

„Trecuturi din mine mai sapă
Şi buze-nfloresc peste guri...
Din coapsele mele te-adapă
Şi naşte-mă din ai tăi nuri.”
„Eu pasu`-mi scobor în odaia
Doritelor dezinvolturi,
Din coapse crescându-mi văpaia
Ce naşte pe tine din nuri.”

În linişte iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, ochiul gol –
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă în carneol.

„Pe ea o adormi în statuie,
Din daltă-i ciopleşti zece vise,
Potcoavele-i stând fără cuie,
Din pulpe crescându-i narcise.”

„Trecuturi din mine nu sapă.
Cu limba-ţi prea caldă şi moale,
Din tot ce sunt eu, tu te-adapă,
Toţi sfinţii din mine să scoale!”
„Pe mine m-adormi în statuie;
Din dalt-ai cioplit zece vise,
Potcoavele-mi sunt fără cuie,
Din pulpe-mi cresc astăzi narcise.”

Din palme-căuş ea se-adapă;
Cu ochii şi coama căruntă,
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă-n silex de nuntă.

Stejarul se-nclină pe ei,
Din ramuri le face divan,
Pe linişti le spulberă tei,
Cu perna din bolovan.
Clivajul se-ncântă pe moaşte,
Şi iapa se sparge-n femeie.
Din searbăd, din tot, ea renaşte,
Înfiptă-n grumaz, o camee.


11-15 mai 2016, Constanţa


vezi mai multe poezii de: lorena.craia


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: XXXVII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulţumesc frumos, Gerra Orivera!
lorena.craia (autor)
vineri, 03 iunie 2016



Impresionant tur de forță metaforic!
Drag
Gerra Orivera
luni, 23 mai 2016



Vă mulţumesc pentru aprecieri.
lorena.craia (autor)
duminică, 22 mai 2016



Am savurat-o cu mare drag.
Felicitari
ioana
duminică, 22 mai 2016



Super basm în versuri! Felicitări! Am citit-o pe nerăsuflate!:))
Ina M.
duminică, 22 mai 2016