Gustavo El - creaţii proprii

Și dor mi-a fost să te ascult
Tu ireal,tu gând ocult
Am revenit pe-aceste pagini
La frumusețea-ți fără margini

Cu pașii-mi căutam cărarea
Pe care urma să-ți găsesc
Așa cum caută și marea
Cu valul,țărmul românesc

Și parc-aș vrea în strop de ploaie
Să mă transforme Dumnezeu
Pe trupul tău să curg șiroaie
Să te ating ușor...doar eu!

E frig și fulgii de zăpadă,mângâie-al meu obraz
E anotimpul preferat,al tău frumoasă doamnă
Și gerul potolește-n grabă,al mărilor talaz
Imaginea-i superbă,e pur și simplu iarnă!

Aer să fiu,ori brumă deasă
Ce-mbracă lumea în mireasă
Să-ți fiu cojoc de primăvară
Ceas de ceas,seară de seară

Ce-i poezia?O mare de cuvinte
Trăiri,frustrări și gânduri așternute
O “filă” despre lucruri sfinte
Atent alese,minuțios cernute

Ce poți să faci femeie tu?
Când dragostea nu prea te calcă
Îți poți închide sufletu’
Și poți sta singură sub salcă

Și sunt femei pe-acest pământ
Cu ochi din care izvorăsc scântei
Femei ce mai frumoase sunt
Ca lucrul făurit de zei

Pe fața lor de soare arsă
Te rog Iisuse,așează-ți mâna
Și mântuirea ți-o revarsă
Pe fiii tăi întotdeauna

De-atâtea ori era să mor
De dorul mândrei mele
Ce s-a ales de-atât amor
Ce s-a ales,drăguțe stele?