Oglindele - Grigore Alexandrescu

OGLINDELE


Am citit altadata, nu mai stiu în ce carte,
Ca într-o tara mare, de aici nu departe,
Placuta frumusete trecea de urîciune:
Cîti se-ntîmpla s-o aiba se socotea slutiti;
Iar frumosi de minune
Se socotea aceia ce era mai pociti.
Oglinzi ca sa se vaza nu se afla în tara,
Si era poprit lucru sa s-aduca d-afara,
Asa fiestecine
Socotea despre sine
Ceea ce auzea,
Caci chiar undele gîrlei ce curgea prin cetate
Era* atît de negre s-atît de-ntunecate,
Încît nu putea omul nici umbra a-si vedea.
Dar dupa multe zile si vreme-ndelungata,
O corabie mare, cu oglinzi încarcata,
Trecînd pe lînga tara de care va vorbesc,
O apuca furtuna, o furtuna cumplita,
Sau ac sa zic mai bine, furtuna nororcita,
Pricina de prefaceri, de un folos obstesc;
Si pentru-al obstei bine, o paguba oricare
Nu mi se pare mare,
Mai vîrtos cînd aceasta nu s-atinge de mine.
Împinsa de talazuri, corabia slabita
Se sfarîma, dar marfa putina s-a-necat;
Si în a ei pornire, unda neîmblînzita
Oglindele-mi toate le scoase la uscat.
Locuitorii tarii,
Cîti se afla atuncea pe tarmurile marii,
Cu totii alergara,
Si-n grab le aruncara.
Se privira în ele, si coprinsi de mirare
Vazura adevarul, multi însa cu-ntristare.
Dar aflînd dregatorii minunea întîmplata,
Poruncira îndata
A se sparge cu pietre s-a se desfiinta
Oglindele acelea oriunde s-ar afla.
Multe se sfarîmara, dar ascunsera multe
Acei care porunca nu vrura s-o asculte.
Si din vremea aceea toti oamenii frumosi
Arat cîte-o oglinda acelor urîciosi.


Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru

Adăugat de: 0741348048

vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.