Epistola. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean - Grigore Alexandrescu

EPISTOLA. DOMNULUI Alexandru Donici, fabulist moldovean


“Cum masori ti se masoara” este un proverb stiut:
Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai facut,
Sunt pornite sa-ti aduca ale mele multumiri,
Sunt raspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri.
Nu stiu bine daca cerul, precum zici, m-a înzestrat
C-un talent ce mi se pare putin, slab, neînsemnat.
Dar iubesc talentu-acesta care tu îl pretuiesti;
Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenesti
Prin el ni se-nfatiseaza, si al binelui amor
Se aprinde la faclia unui geniu creator.
Pe acei ce mi-i dai pilda eu adesea i-am citit;
La o slava meritata cu mândrie m-am smerit;
Sa-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc,
Dar a lui Torquato soarta nicidecum n-o pizmuiesc,
Am temeinice cuvinte: ma cunosc, ma simt prea mic
Si nevrednic sa iau urma unui mare mucenic.

Cred cu tine ca talentul ne e din cer daruit,
Ca e foc care se stinge daca nu va fi hranit.
Si de am o zi mai lina, un ceas bun de întâlnesc,
Cu placere a-l aprinde, a-i da hrana ma silesc.
Dar pe om si-a lui natura destul nu ai cercetat
De voiesti sa fiu ca râul care curge ne-ncetat.
Acel râu trece pe-o vale, pe câmpie, pintre flori,
Iar prin relele vietii e mai greu sa te strecori:
Prozaice umilinte nu pot a le înfrunta.

Tu vezi vremile de astazi. Te-ntreb daca muza ta,
Poftita la tribunale, ar merge sa dea cuvânt,
Sa spuie în buna proza de ce umbla dupa vânt:
De ti-ar zice judecata: “Fiindca-am aflat ca scrii,
Fiindca vorbesti cu norii si pui slove pe hârtii,
Adu versurile tale, avem pofta sa citim,
Si de n-ai atins pe nimeni noi osânda-ti marginim”.
Daca, zic, placeri de-acestea de l-ai tai ai fi cercat,
La atâtea dobitoace suflet oare ai fi dat?
Ai fi zis cu îndrazneala de-un vulpoi judecator
Ca îl vezi câteodata cu puf alb pe botisor,
Ca în cumpana dreptatii casul el l-a cumpanit,
Pâna ce prigonitorii cu nimic s-au pomenit?

La voi sunt mai domoli oameni, ei nu s-ating de nimic:
Aicea dau de nevoie, orice ma încerc sa zic.
De voi sa cânt eroismul bunilor nostri stramosi,
Aud o suta de glasuri: “Ce? noi suntem ticalosi?
Numai cei vechi îti plac tie? Prilejul s-a-nfatisat
Si noi dovezi de virtute, curaj nu am aratat?”
De laud vreun om de merit, vreun amploaiat cinstit,
“A! îmi zic de pe de laturi, pe noi acum te-ai pornit?
Laudând faptele bune, arati, si învederat,
Ca nu suntem de aceia! Pe noi tu ne-ai satirat!”
Caci dumnealor stiu prea bine, ca oameni care citesc,
Ca în lauda virtutii acei rai se osândesc.

De ar fi o multumire sa te vezi în tipar dat,
Si pe uliti câteodata cu degetul aratat,
S-auzi: asta e cutare! apoi eu te-as ferici
Pentru scrierile tale, ce iubesc a le citi,
Ale carora sujeturi, stil usor si lamurit
Au a fabulei placute merit netagaduit.
Sutu zice într-o carte ca în Grecia, de vrei,
Poti sa scrii orice îti place, fara vorbe si idei;
Multi din autorii nostri au acest talent dorit,
Cu locul, cu-mprejurarea, cu vremile potrivit.
Vad ca o duc foarte bine, si eu o sa-i imitez;
O sa-i întrec de se poate, nimic n-o sa mai lucrez;
Numai din vreme în vreme, ai sa afli ca traiesc
Si muzele din Moldova ca stiu sa le pretuiesc.

Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru

Adăugat de: 0741348048

vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.