Corbii si barza - Grigore Alexandrescu

CORBI SI BARZA


Pe o cîmpie
Mare, bogata,
Urma odata
O batalie
Aspra, cumplita, neasemanata,
Încît cadavre nenumarate
Zaceau gramada neîngropate.
Corbii îndata luara stire;
Lacomi de prada, ei navalira,
Si cu grabire
Aci sosira.
Si dupa ce mîncara, si dupa ce baura
Mult sînge, începura
C-un glas îngrozitor
Sa cînte cina lor.

Barza cea simtitoare,
Care pe om iubeste
Si-n preajma-i se nutreste,
Vazîndu-i, de departe
Le striga: „Cum se poate
Asa nerusinare?
E locul pentru cina? e ora de placere,
Pe un pamînt de doliu, în ziua de durere?
Mumele îsi plîng fiii;
Izvorul bogatiei,
Cîmpul, e ruinat,
Iar voi va îndopati,
Si cîntati!“
— „D-aceasta ne iertati —
Raspunse deodata,
Ceata întunecata —
Omului cît îi place
Poate fi ruinat,
Dar noi suntem în pace
Si mult ne-am îngrasat.“

Acei ce de a tarei grea soarta profitara,
Ce de streini în posturi, în ranguri se-naltara,
Ce prin tradari, basete, sînt astazi mari, bogati,
Poate si decorati,
Dupa a mea parere, sînt corbi nerusinati.

Dar as dori sa-mi spuneti, domnilor cititori,
(Caci eu vorbesc d-o tara
De tot imaginara)
La noi sa afla oare astfel de muritori?
Daca aveti de oameni idee asa proasta,
Las raspunderea toata asupra dumneavoastra.

Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru

Adăugat de: 0741348048

vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.