Şi sufletul - Giorgios Seferis


* Argonauţi *

Şi sufletul
cînd vrei să-l cunoşti
trebuie să priveşti
în alt suflet.
Străinul şi duşmanul l-am văzut în oglindă.

Erau buni băieţi, tovarăşii; nu strigau
nici de oboseală, nici de sete, nici de
îngheţ,
aveau comportarea copacilor şi a valurilor
care acceptă vîntul şi ploaia
acceptă noaptea şi soarele
fără să se preschimbe în schimbare.

Erau băieţi buni; zile întregi
asudau peste vîsle, cu ochii plecaţi,
respirînd ritmic
şi sîngele lor colora o piele supusă.
Cîndva au cîntat, aveau ochii plecaţi
trecînd pe lîngă insula de cactuşi, pustie,
în amurg, pe dincolo de Capul Cîinilor
care latră.

Cînd vrei să-l cunoşti, spuneau,
trebuie să priveşti în alt suflet, spuneau
şi vîslele loveau bronzul mării
în apus.
Am lăsat multe capuri, multe insule, marea
care dă-n altă mare, pescăruşi şi foci.
Dezolate femei, cu suspine, cîndva,
plîngeau după fiii lor pierduţi
şi altele blestemînd îl căutau pe marele Alexandru
şi glorii îngropate în adîncurile Asiei.
Am tras la ţărmuri pline de arome nocturne,
de ciripit de păsări, de izvoare ce-ţi lasă-n palme
amintirea unei mari fericiri.
Dar nu se terminau călătoriile.
Sufletele lor s-au făcut una cu vîslele
cu austera faţă a provei,
cu dîra timonei,
cu apa dispersîndu-le chipul.
Tovarăşii au sfîrşit rînd pe rînd
cu ochii plecaţi. Iarăşi vîslele lor
spun locul unde dorm în nisipuri.

Nimeni nu-i mai ştie. Dreptate.

Adăugat de: Gerra Orivera


vezi mai multe poezii de: Giorgios Seferis








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.