Bătrânul - Giorgios Seferis

Au trecut atâtea turme și atâția sărmani
și bogați călăreți – iar alții
veniți de prin sate răzlețite rămaseră
să-și petreacă noaptea în șanțuri;
aprinseseră focuri pentru lupi – vezi cenușa?
Plăgi negre, cicatrizate.
E plin de cicatrici, asemenea drumului.
În fântâna secată din deal aruncau
câinii turbați. N-are ochi, cicatrici
îi acopăr trupul, care-i ușor. Vântul suflă.
Nimic nu distinge. El știe totul,
carapace goală, de greier, pe un copac
scorburos. N-are ochi nici la mâini chiar; știe
zorile și amurgul; și știe stelele;
sângele lor nu-l hrănește, nu-i nici mort,
nici nație nu are și nici nu va muri,
îl vor uita așa, nici strămoș nu-i.
obosite unghiile din degetele lui
scrijelează cruci pe amintiri putrede
când suflă vânt tulbure. Ninge.

Am văzut promoroaca împrejurul obrajilor,
buzele umede, lacrimile înghețate
în colțuri de geană, am văzut cuta
durerii lângă nări, și efortul trudnic
la rădăcinile mâinii; am văzut terminându-se
trupul. Nu-i singură umbra aceasta
legată de acest băț care nu se îndoaie,
nu se apleacă vreodată să doarmă;
somnul desigur i-ar desface încheieturile
în mâinile copiilor, să se joace cu ele.
El comandă ca ramurile moarte
care se frâng când se lasă noaptea și când vântul
se trezește în văi,
el comandă umbrelor oamenilor
nu omului în umbră
care aude doar vocile joase
ale mării și pământului în punctul
întâlnirii cu soarta. Stă drept
pe mal, între ghemuri de oase,
între mormane de frunze galbene:
colivie goală așteptând era focului.



Traducere Aurel Rău

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Giorgios Seferis








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.