Veche dramă - Gheorghe Tomozei




Cu crengile-l vom
trage în moarte pe Avesalom
spânzurat de părul negros,
om şi cal, os cu os!
(Îşi purta, blană de miel
moartea, cu el,
prin fire de păr
a curs în sus, cu încălţări,
cu scări de lemn, cu şaua
prin firul ca neaua,
cu pieptarul, cu zala
şi cu zăbala.
Om şi cal încap
în iarba crescută din cap
sub creanga-casap.)
Capul mi se-ngroapă şi mie, copilă,
în milă
şi-n frunză dalilă
cu dinţi
fierbinţi
şi-n locul frunţii de rouă
îţi cad în pat cu claviculele-amândouă
şi la gât c-o retezătură
care mi-e mie gură...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.