Stradivarius - Gheorghe Tomozei

...În Cremona ploua...
Turle de roşii olane, turle subţiri
jucau pe-acoperişurile ude,
ca nişte chiparoşi fumegând,
ferestrele zvâcneau în aer, mute,
numai bătrânul Stradivarius nu putea să doarmă,
în casa lui veche de piatră,
înconjurată de-o grădină fără arbori...
Sub boltă pâlpâia o lumânare,
şi bătrânul cu buze de lemn
sfâşia întunericul cu mâinile lui de lemn
şi vorbea
cu lacrimi de lemn împietrite în barbă:
.Auziţi? Lemnul urcă în mine,
mi s-a lipit de umeri, de tâmple,
îmi macină carnea, îmi sfâşie vinele...
Deschideţi-mi o rană-n piept! Sângele meu
nu mai e roşu,
lemnul fuge, se retrage-n mine ca-ntr-o cetate
moartă,
îl auziţi?
Când vine negustorul de fructe, cu măgăruşul lui,
îi plătesc smochinele luate, cu frunze,
şi el fuge-ngrozit,
iar ieri, în faţa bisericii,
doi îndrăgostiţi m-au luat drept arbore
şi şi-au săpat numele pe fruntea mea...
Am mângâiat cu palmele mii de viori,
am tăiat toţi arborii din jurul casei şi i-am
sacrificat pe masa mea,
am căutat lemnul cel mai rar:
vai! chiar lemnul unor îngropate sicrie
şi lemnul plătit cu aur, al unor scufundate corăbii,
şi iată, lemnul s-a răzbunat...
În auz sună, răsună, viorile toate
şi simt, cutremurat de durere,
cum lemnul îmi cotropeşte picioarele...
Visez...
Undeva, pe mare,
trece acum un convoi de corăbii:
douăsprezece corăbii veneţiene, cu pânze albastre
şi alte douăsprezece cu pânze galbene
plutesc, solemne, în jurul unei singure corăbii, cu gât
de lebădă,
în care e o vioară făurită de mâinile
mele de lemn,
mâinile bunului, sărmanului Stradivarius...
Corăbiile, şi ele nişte viori, îmi apără vioara,
mii de braţe ar voi s-o răpească.
Îndepărtate ţărmuri o aşteaptă. O, lacrimile mele
călătoresc pe ape...
Rădăcini de lemn se apropie de inima mea ostenită.
Le-aud. Curând, o vor zdrobi!
Cântecul mi s-a supus dar eu m-am topit, întreg,
în flacăra lui,
pădurile mi s-au supus şi-acum
de lumea lor, însângerat, m-apropii...
Lemnul îmi caută fruntea înnegrită de fum,
plesnesc strunele tuturor viorilor care mor, o dată
cu mine,
e sfârşitul!
Ocrotiţi-mi viorile,
viorile!....
Învăţăceii l-au găsit dimineaţa...
.E un copac fulgerat.
Să facem din el o vioară. . au spus...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

...e și copac și stâncă și curcubeu căzut în boabă de rouă...
Gerra Orivera
miercuri, 28 februarie 2018



fara cuvinte!
minunata poezie..
multumesc!
danab
miercuri, 28 februarie 2018