Sadoveanu la Neamţ - Gheorghe Tomozei

În toamna peste codrii ajunsă
şi printre surii
pilaştri ai serii pluteşte o singură frunză:
întârziată umbră a pădurii.
Cetatea-i departe acum,
dar prin rarele ceţi
tot mai vibrează bolţile de fum
prin aerul lustruit de săgeţi.
Pleoapele apelor s-au desfăcut
şi-n miezul merelor, umed,
aud
cum suie, spirale de sunet.
Iată fereastra, iată cărţile cafenii,
pe-o masă, pălăria pare-un cuibar de aştri,
şi iată slovele tremurate de făclii,
ale uriaşului cu ochi albaştri...
Cumpăna serii se-nclină, deplin,
scapără-n horn butucii, ca bursucii,
şi peste umerii uriaşului, lin
îşi mor frunzele nucii...
Într-un târziu şi-mbracă pelerina
şi lasă lumânarea să se treacă,
să-şi pâlpâie printre fereşti lumina,
iar el sub umbra stelelor se-apleacă.
Trece prin ierburile aţipite,
şi printre spiţele grelelor
astre ce freamătă, neliniştite,
ca-ntr-un han al Ancuţei, al stelelor.
Apoi străbate drumuri scrise-n lut
trece peste pieile frunzelor, sure
şi trece peste timp. Neabătut,
pădurea-naintează în pădure.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Gheorghe Tomozei








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.