Ca nişte frunze negre - George Lesnea

Ca nişte frunze negre spulberate ,
Trec ciorile cernând singuritătate.
Cu prapurul ei vânăt vine seara,
Noiembrie măcelăreşte ţara.
Duc în ţăpoaie clăi de umbră, boii,
Se rup de ţarini aşchiile ploii.

Stau morile cu aripile ude,
Ca prin perete râul se aude.
O cucuvaie, rece şi departe,
Din hârca turlei strigă după moarte.
Purtat încet pe năsălii de ceaţă,
De noi coşciugul frigului s-agaţă.

Curg de pe streşini râme de cenuşă,
Pustiul suge clanţa de la uşă.
Gângănii ude se strivesc de geamuri,
Se zdrenţuieşte ziua între ramuri.
Ciupită de vărsat e orice baltă,
In zări amurgul şchiopătând tresaltă.

S-a rătăcit ceasornicul de vreme,
Arătătorul visului se teme
Şi ploaia zădărită de risipe,
Din palmă-şi scapă boabele de clipe.
Pe sforile ei veştede, amară,
Putreziunea-n suflete coboară.

Cu moliile gândul se îngână,
Ni-s degetele strune de ţărână.
Ulcior deşert se simte fiecare
Şi-l umple vântul cu întunecare.
Inveninarea buzelor e soră,
Cu sângele ce picură din oră.

Păianjenii urâtului se-ndeasă,
Pe frunţile tristeţilor din casă.
Cuvintele-s beşici ce-dată crapă,
Vărsând vedenii tulburi pe pleoapă.
Nu-i nicăieri nimic. Se-neacă drumul.
Căscându-şi gura ne înghite fumul.

Ne răzămăm de crengi, de cuiburi goale,
De gârbovele amintiri domoale.
Pe lângă câinii vagabonzi, cu chinul,
Umblăm prin gloduri căutând destinul.
In ochii lor vedem ce-n noi se-ntâmplă,
Lătratul sec ne sfredeleşte-n tâmplă.

Ne pare că pornim spre amorţire,
Că morţii au fugit din cimitire
Şi s-au ascuns în noi. Cu mâini albastre,
Işi încălzesc la inimile noastre,
Veciile ucise de uitare,
De asta e tăcerea-aşa de mare.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Lesnea



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

De acord cu tine, Aurel ...am modificat , multumesc .
Adina Speranta
luni, 27 iulie 2015



cred ca ar merge ''Işi încălzesc la inimile noastre ,
Veciile ucise de uitare,
Are si sens,Adina, e parerea mea,
ALapis
duminică, 26 iulie 2015



Draga Aurel , cand am postat poezia am dorit sa lansez si o rugaminte , legata de acest vers...Nici eu nu am inteles exact ce inseamna acele cuvinte .Eu citesc poezii pe net , si am cautat sa vad cum este corect dar peste tot am intalnit scris la fel.
Poezia avea si alte greseli si le-am corectat, pe aceasta nu am putut, pentru ca nu stiu exact cum este ...
Daca cineva are aceasta poezie si poate ajuta , m-as bucura nespus !


Cu drag ,Roxana , Aurel!
Adina Speranta
duminică, 26 iulie 2015



Işi încălzesc la inle nstre, - nu am intels bine, trebuie liniuță cumva între?
E foarte frumosă, Mulțumesc ,Adina.
ALapis
duminică, 26 iulie 2015



O adaug la FAVORITE. O, ce poezie!
Multumesc, Adina, ca ai postat-o!
roxana.c
sâmbătă, 25 iulie 2015