Rânduri scrise sub un ulm în cimitirul din Harrow - George Gordon Byron

Copac al tinereții, mângâiat
De adierea unui cer curat,
Vin singur azi la tine, plin de gânduri,
Eu, care-odată, în atâtea rânduri,
Te vizitam cu-atâția camarazi:
Prin lume duși, plâng poate și ei, azi,
Pierdutul rai! Când urc spre vechea-ți culme,
Eu tot te mai admir, bătrâne ulme,
Sub ale cărui crengi veneam ades
Către-asfințit, tihnit să meditez.
La fel și-acum, în umbra ta vin, iată,
Dar vai! lipsit de gândul de-altădată!
Iar ramurile tale gem în vânt
Și spre trecut mă-mbie, murmurând
C-un neasemuit de dulce glas:
"Ia-ți,cât mai poți, un ultim bun rămas!"
Mi-am spus ades că-n clipa cea din urmă,
Când voi simți că-n pieptu-mi cald se curmă
Și griji, și patimi, bine-ar fi să știu
(Deși mai știi ceva când nu ești viu?)
Că inima mea zace pe-un meleag
Care-i era cândva atât de drag.
La gându-acesta, moartea-mi pare dulce -
O inimă se duce să se culce
Acolo unde a trăit... Aș vrea
Să dorm lângă copilaria mea,
Întins în umbra asta tutelară,
Sub iarba deasă unde-odinioară
Mă tot jucam, - să fiu înfășurat
De-acest pământ, de pașii mei călcat,
Să fiu blagoslovit de graiul vechi
Ce-mi răsuna pe vremuri în urechi,
Jelit să fiu de cei câțiva dragi mie,
Uitat de restul lumii pe vecie.

(Traducere de Petre Solomon)

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.