* ( Peregrinările lui Childe Harold - Cântul al treilea – strofă I – strofă XXV) - George Gordon Byron

Peregrinările lui Childe Harold - Cântul al treilea –
strofă I


Tu mamei tale-i semeni, dulce Ada,
Copil unic al sufletului meu.
Când ți-am văzut, plecând către Ellada,
Albaștri ochi, atunci sperau mereu,
Și nu plecau ca azi, cu suflet greu;
Tresar și mă trezesc... În jur văd valuri...
Deasupra, suflă vântul... Și deci eu
Plec, și-ncotro, nu știu, n-am idealuri;
Nu mă-ntristează, nici vrăjesc a țării maluri.




Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă III


În primăvara vieții l-am cântat
Pe-un peregrin care fugea de sine;
Reiau povestea – și ca vânt turbat,
Ce nori învolbură, o duc cu mine,
Căci cugetări și lacrime conține,
Ce-n urmă au lăsat doar sterp pustiu.
Grei anii rătăcirii peregrine
Sunt trudnice și lungi cărări, dar știu
Că în nisipul lor nu-s flori, nimic nu-i viu.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă IV


Și-au rupt în ani de patimi, chin, răsfăț
Și sufletul, și lira mea o coardă,
Și poate-n van cânta-voi, dar m-agăț
De tot ce-n mine a putut să ardă.
Oricât de tristă-i tema, nu se piardă,
Căci chiar de-n van mai cânt, scap de-un coșmar
Ce poartă-a egoismului cocardă.
O, al uitării val mi-l deie-n dar,
Chiar dacă numai pentru mine-n vers tresar!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă V


Doar cel ce-n miezul vieții a pătruns
Și-i matur nu prin ani ci prin trăiri,
Încât nimic nu-l miră-ndeajuns,
Și-ambiții, chinuri, doruri, uri, iubiri
Cuțit nu-i mai împlântă în simțiri,
Să spună poate de ce gândul cată
Să fugă-n peșteri, unde năluciri
Și forme-aeriene i se-arată,
Ce-n tainiți sufletești iubite-au fost odată.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă VI


Aceasta e creație – și-ntr-însa
O mai intensă viață se-ntrupează,
Și tot ce-n sine fantezia strâns-a
Revarsă-n mine nouă viață trează.
Căci ce sunt eu? Nimic... Dar tu cutează,
O, suflet nevăzut al cugetării;
Eu, stins, prin tine ard și tu-mi ești rază;
Și bat cu tine necuprinsul zării,
Și plin de duhul tău, mă dărui iar visării.

Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă VII


Cum mohorât gândit-am și prea mult,
Când mai puțin sălbatic azi mă cheamă;
Eram, pe vremuri, clocot și tumult,
Vârtej de fantezie și de flamă.
Nestăpânindu-mi inima, dam vamă,
Umplând izvorul vieții de venin.
Târziu e și-s schimbat, de bună seamă,
Dar Timpul înfruntând, nu-mi fac hain
Destinul când gust fruct amar, ca de pelin.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă VIII


Dar deajuns am plâns trecutul care
E de pecețile tăcerii-nchis;
Prea mult absentul Harald reapare,
Cu suflet gol de doruri și de vis,
Rănit de moarte însă neucis,
Schimbat de Timpul care schimbă toate,
Ce stă în brazde-adânci pe fruntea-i scris,
Și-al minții foc, vigoarea-n trup abate,
Golind al vieții plin pahar pe jumătate.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă IX


El își sorbise cupa prea curând,
Și cel din urmă strop era pelin;
La pur izvor apoi s-o umple stând,
Crezu c-o umple cu nectar divin
Și veșnic – dar un lanț tot mai hain
Simțea că, nevăzut, în fiare-l strânge;
Oriunde-l duse pasul peregrin,
Crescură suferințele-i nătânge,
Și lanțul răni săpa, făcând să iasă sânge.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold - Cântul al treilea –
strofă X


Strâns singur în al nepăsării scut,
Iar stase cu confrații prin saloane,
Cu sufletul de nepătruns și mut.
Crezându-se-apărat, pe la chiolhane,
De chin cum și de-ale plăcerii toane,
Prilej de meditații în mulțime
El căuta-ntre panglici și zorzoane,
Așa precum aflase-n alte clime,
Printre cerești și pământești minuni sublime.




Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XI


Dar cine nu ar rupe roza-nvoaltă?
Cine-ar privi făptura Frumuseții
Și n-ar simți în el cum se revoltă,
Învigorată iar, puterea vieții?
Când astrul gloriei prin vălul ceții
Se-arată, nu treci peste hău, anume,
Cu țel mai pur ca-n anii tinereții?
Childe Harold se-avântase iar în lume,
Luptând cu Timpul, vrând să știe totul cum e.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XII


Dar se simți curând neispitit
Să stea în turma oamenilor, când
Nimic n-avea cu ei de împărțit,
Căci nu-și plecase răzvrătitul gând,
În anii tineri el nicicui, urând
Supunerea unor păreri străine;
Și mândru-n deznădejdea lui oricând,
Crezu că ar putea trăi mai bine,
Departe de ei toți, retras adânc în sine.

Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XIII


Prieteni el și-afla pe-un munte dur,
Și casă – pe val înalt de-ocean;
Spre clime dulci, sub pure bolți de-azur
Îl îndemna al inimii alean.
Erau plăcuta lui societate;
Citea din cartea Firii cu elan,
Cât nu din cărți, simțind vorbi că poate
Cu cerul oglindit în lacuri prea curate.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XIV


Sta ca un caldeean privind la stele
De zămislea făpturi pe crugul lor
Mai luminoase încă decât ele,
Uitând de patimi pământești, de dor.
O, gându-l fericea-n astralul zbor,
Dar lutul trupului scânteia vie
Ce-n el sta-nchisă – foc nemuritor –
O-mpiedica să zboare spre Tărie,
Vrând în cătușa lui s-o țină pe vecie


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XV


Sta mohorât și lingav printre semeni,
Și-i copleșea pe toți, lipsit de duh,
El, unui șoim cu aripi tăiate-asemeni,
Ce-o dată zbura liber în văzduh;
Dar sufletu-i, cu ură și năduf,
Era cuprins și de porniri nătânge,
Ca șoimul ce penet, și plisc și puf,
Își scaldă-n colivie-n lac de sânge,
Zbătându-se cumplit, vrând temnița a-și frânge.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XVI


De sine surghiunitul Harold iar,
Fără speranțe, o porni la drum,
Simțindu-și chinul mai puțin barbar;
Știind că viața s-o sfârși oricum.
Zâmbea în disperarea lui acum,
Pătruns chiar de un soi de veselie,
Precum naufragiații care-n drum
Se-neacă, spre-a uitare de urgie,
Când mai că-s gata supți de-a valului furie.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XVII


Destul! Calci pulberi de imperiu vast!
Sub ele crunt cutremur îngropat e!
Cum? Locul nu-i sfințit de-un bust, cu fast?
Columne nu-s, izbânzii consacrate?
Moralul adevăr au nu răzbate
Mai viu – de-i câmpul cum a fost din veci?
Recoltele-s de sânge îngrășate
Și, câmp fără de seamăn, ăsta deci
Fu al izbânzii rost? Noi tronuri, cu noi regi?


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XVIII


Stă Harold pe-al tău câmp tixit de cranii,
O, Waterloo, cumplit mormânt al Franței!
Un ceas distruge rod de mari strădanii
Și-nclină altfel talgerul balanței.
Cu ultima zvâcnire-a cutezanței,
Te-a prins în gheare-un vultur ce nu iartă,
Dar națiile i-au pus frâu speranței
Și-Ambiția i s-a vădit deșartă:
Din ruptul lumii lanț verigi doar de mai poartă.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XIX


Răsplată dreaptă! Galii rod zăbala
Și spumegă – dar unde-i Libertatea?
Sar nații unui om să-i surpe fala,
Să-nvețe regi ce-i Suveranitatea?
Ne-așteaptă iar sclavia, nedreptatea,
În secolul luminii? Leul când
E-nfrânt – se pleacă lupului cetatea?
Să ne-nchinăm la tronuri, tremurând?
Slăviți doar când veți ști ce regii au de gând!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)





Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XX


De am, în van zdrobit-ați un tiran,
Și-n van au plâns soții, surori și mame,
Și Europa a gemut în van
Peste recolte, suferind de foame!
În van ravagii, morți, cumplite drame
Și-n van speranțe-n milioane treze!
Popoarele pot sabia s-aclame
Când e ca spada, stând pe metereze,
A lui Harmodius, Atena s-o salveze.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXI


... Era un bal nocturn în capitală,
Cu toată belgiana nobilime;
Sub vii lumini, în straie de gală,
Frumoase doamne, tineri, o mulțime,
Dansau, visând mari fericiri sublime;
Privirii dulci îi răspundea privire
Și-n inimi tresăltau porniri intime,
Și totul părea clopot de nuntire,
Dar brusc vui ceva de prohod în cimitire.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)




Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXII


... „N-ați uitat nimic?” ... Nu, este vântul,
Sau huruie căruțe pe pavaj.
Mai vesel dansul să-și pornească-avântul!
Plăcerea, Tinerețea-s un miraj!
Petreacă până-n zori! Curaj, curaj!
Să zboare timpul cu ușoare glezne!
Dar iar se-aude graznicul tapaj.
De parcă norii îl repetă-n bezne...
La arme!, -i bubuit de tun cu schije-n plezne!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXIII


Sta Brunswick lângă nișa unui geam,
Și-ntâiul, cu al morții-auz profetic,
Prin zgomote de dans și de bairam,
Distinse bubuit de tun bezmetic.
Ci râseră de el în danț frenetic,
Dar pe o năsălie-nsângerată
El tatăl și-l vedea – și dârz, atletic,
Mânat de-al răzbunării dar, îndată
Sări pe cal, pierind în lupta-ncrâncenată.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XXIV


Un du-te-vino se pornește-n sală;
Curg lacrimi și mulți tremură de groază;
Mult lăudata frumusețe-i pală:
S-au stins pe chip bujorii – și oftează;
Auzi mereu: „O, Domnul te-aibă-n pază”,
Și poate-i cel din urmă bun-rămas.
Cum poți să-i faci pe-ndrăgostiți să crează
Că se vor revedea, în cruntul ceas
Când, după chef târziu, în zori dă moartea glas?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea
– strofă XXV


Războinicii pe cai sar de prin casa
Și-alcătuisc în grabă escadroane;
Și tunuri huruie, de mari cai trase;
Soldații se adună în coloane
Și tunul crunt tot bubuie-n timpane,
Și tobe răpăiesc, trezind ostașii-n
Ajunul aurorei diafane;
Iar cetățenii, bulucindu-și pașii,
Cuprinși de panică, tot strigă: „Vin vrăjmașii!”



Traducere Aurel Covaci

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.