Despre zile liniștite - Georg Trakl

Ce fantomatice-s aceste zile
Târzii, cum e-a bolnavilor privire
În soare. Însă vine noaptea și le
Umbrește-n ochi tăcuta tânguire.

Ele surâd, gândind că-au și faste,
Cum cauți cântece uitate parcă
Și pentru-un gest mâhnit, ce-n liniști vaste
S-a stins, cuvinte vrei să ți se-ntoarcă.

Pe flori bolnave soarele se joacă
Și-n reci splendori de moarte-apoi coboară,
Iar ele-n clarul aer se-nfioară.

Roșii păduri șoptesc și-ncep să tacă
Și de moarte ghionoaia bate,
Cum din morminte-un surd ecou răzbate.



Traducere Mihail Nemeș

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Georg Trakl








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.